Text premiat la concursul de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a cincea (15 octombrie – 1 noiembrie 2019), cu tema: Eseu pornind de la versul lui Shakespeare, ”Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori” (monologul lui Jaques din ”Cum vă place”, actul II, scena 7).
Suntem actori! În fiecare dimineață, ne punem măștile și ieșim pe scenă, exersând astfel adaptarea unui animal social la realitate.
Suntem suflete pe-o scenă, înconjurate de măști, noi înșine jucând rolurile distribuite, atenți să nu greșim replicile și așteptându-ne aplauzele de final.
Și ne jucăm rolurile al naibii de bine!
”Bună! Azi sunt femeia perfectă: picioare lungi, părul proaspăt coafat și unghii perfecte. Zbatere de gene și zâmbete studiate. Priviți ce viață fericită și împlinită am! Știu că sunt perfectă!”
Suntem înconjurați în fiecare zi de alte măști: triste, zâmbitoare, furioase, indignate sau pur și simplu impenetrabile. Dincolo de ele, doar cei care le poartă știu adevărul!
”Bună! Sunt politicianul de care aveți nevoie! Mă pliez perfect pe problemele tale! Costumul meu scump și ceasul Union Glashutte garantează că poți avea încredere în mine.”
Suntem înconjurați de măști care se joacă cu destinele noastre, regizând un teatru absurd ori piese ieftine de matineu. Ne străduim să pătrundem dincolo de ele, să ghicim adevărul din spatele măștilor, să le smulgem de pe chipuri sau să ne construim fortărețe de apărare.
Uneori este amuzant, alteori, înfricoșător!
Cu timpul, am învățat să nu mă las amăgită de zâmbete schițate în jurul gurii. Nici de lacrimile imense desenate pe obraz… M-așez cuminte pe o margine de scenă și aștept să se ridice un colțișor din câte o mască. Să nu mai mor de tristețe pentru o mască îndurerată! Să nu-mi mai amanetez încrederea pentru o mască prietenoasă!
Însă cei mai urâți mi se par cei care-și lipesc măștile de suflet, atât de mult, încât nu mai știu nici ei cine sunt.
Cortina se lasă în fiecare noapte, în liniște. Atunci, măștile se scot, se rânduiesc frumos pe-o etajeră și redevenim simpli muritori.
De ce nu putem fi noi înșine, mă întreb privindu-mă-n oglindă? Pentru că suntem judecați cel mai ades după măști? Poate ne e frică de ridicol? Sau ne e frică de eșec?
În spatele oricărei măști, se află o poveste. O poveste pe care o scrijelim pe interior, fiecare dintre noi, pas cu pas, clipă de clipă, strigându-ne, uneori patetic, durerile, bucuriile, eșecurile sau împlinirile. Câte povești, atâtea zâmbete ori lacrimi! Important este, să nu uităm cine suntem! Să nu uităm care e linia care separă pe Eu de rolul pe care ni l-am asumat.
Și mi-e așa dor, uneori, să ne privim în ochi! Sau să ne așezăm cu mâinile sub căpătâi și să privim cerul. Recunoscători dacă am reușit să nu ne pierdem controlul asupra vieții noastre.
Aș zice că, de la o vreme, prefer mai mult rolul de spectator, de n-aș iubi atât de mult viața. Pentru că, fiecare nouă zi ca actor pe scena vieții, e o nouă șansă de a face ceea ce n-ai reușit să faci ieri. Învățând lecții după lecții, înainte de a se lăsa cortina.
Novăcești, județul Prahova
Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!
Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!
Pagina de facebook Descoperă scriitorul din tine
Pagina de facebook Diaspora culturală românească
- Cele patru numere de până acum ale revistei trimestriale ”Leviathan” pot fi citite aici.
- Pentru a cumpăra edițiile tipărite ale revistei, click aici.
- Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.
