”Magda Isanos, între poezie și boală” de Daniela Șontică

2316
Magda Isanos Daniela Sontica leviathan.ro
Magda Isanos

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roMagda Isanos este una dintre cele mai solare și vitaliste poete din literatura română, în ciuda faptului că a avut o viață chinuită de boli și a murit înainte de a împlini 29 de ani.

”Magda Isanos face parte, alături de un Blecher sau de un Labiş, nu din galeria promisiunilor, ci din cea a certitudinilor frânte de un destin inclement”, scria criticul literar Răzvan Voncu în ”România literară”. Același critic mai spunea: ”Pentru cineva cu o sănătate atât de şubredă, a lăsat o operă destul de întinsă şi de variată, care atestă curiozitatea ei intelectuală şi devotamentul pentru literatură”.

Născută în 1916, în familia medicilor basarabeni Elisabeta și Mihai Isanos, Magda a contactat în copilărie poliomielită, o boală care a lăsat-o cu unele sechele, rămânând cu un mic defect la mers și cu o sănătate foarte fragilă.

A debutat cu versuri la 16 ani şi a continuat să scrie şi să frecventeze cercurile literare din Chişinău şi Iaşi, în vremea liceului și a facultății.Eusebiu Camilar Elisabeta Isanos

Era o fire foarte veselă, iar din versuri transpare încrederea și dragostea de viață. Când mama ei era curioasă în privința scrierilor, Magda îi arăta manuscrisele, pentru că nu-i plăcea să-și citească versurile cu glas tare. Iar pentru că avea un scris urât, surorile i le transcriau caligrafic în caiete frumoase.

În 1934, Magda era studentă la două facultăți, Drept și Filozofie, la Universitatea din Iași, dar nu a terminat decât Dreptul. Recunoașterea literară de care a avut parte în timpul vieții se datorează cercului literar în care intrase, sub mentoratul lui Mihail Sadoveanu.

Magda Isanos, ”Cântarea munților”, poeme postume, cu un portret al autoarei și cu o prezentare de Mihai Beniuc, Ministerul Artelor, 1945
Magda Isanos, ”Cântarea munților”, poeme postume, cu un portret al autoarei și cu o prezentare de Mihai Beniuc, Ministerul Artelor, 1945

În Iași l-a întâlnit pe Eusebiu Camilar, un intelectual sărac și fără studii, spre nemulțumirea familiei. Cei doi scriitori s-au căsătorit în 1939 și tot în acel an, Eusebiu a fost concentrat și ulterior trimis pe frontul de răsărit.

Părinții Magdei au fost nevoiți să se refugieze din Chișinău la Iași, apoi la București. Poeta i-a urmat în capitala mereu amenințată de bombardamente. Pentru ea, aceștia au fost anii ”plânsului pe prispe de lut”, cum spunea într-o poezie. În plus, suferea mereu de crizele unui reumatism care îi cuprinsese nu doar încheieturile, ci și inima.

Elisabeta Isanos, fiica lor (1941–2018), poetă la rândul ei, povestea într-una din cărțile de memorii: ”Stătea mai mult întinsă pe pat; mă duceam și-o îmbrățișam, îmi lipeam fața de umărul ei și mă uitam cum împletea, căci ea împletea mereu, în toamna lui 1944, ultima ei toamnã. […] Și-a revãzut poeziile și, cu zece zile înainte de a muri, manuscrisul a fost depus la Editura Fundațiilor Regale”.pomii cei tineri magda isanos

Magda Isanos a fost răpusă de boală la 17 noiembrie 1944, în casa din strada Popa Nan nr. 49, din București.

Aspecte biografice relevante despre poetă se pot afla din cărțile Elisabetei Isanos: ”În căutarea Magdei Isanos”, ”Consânzenii” și ”Drumul spre Ombria”. Mai important este faptul că fiica a adunat în volumul ”Pomii cei tineri” toată opera poetică a Magdei Isanos.

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Și, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă şi, senină,
uitând de-atâta vreme să vorbesc,
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

1937Magda Isanos semnatura

Site Magda Isanos, click aici.

Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

2 COMENTARII

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.