”Magda Isanos, între poezie și boală” de Daniela Șontică

Magda Isanos este una dintre cele mai solare și vitaliste poete din literatura română, în ciuda faptului că a avut o viață chinuită de boli și a murit înainte de a împlini 29 de ani.

”Magda Isanos face parte, alături de un Blecher sau de un Labiş, nu din galeria promisiunilor, ci din cea a certitudinilor frânte de un destin inclement”, scria criticul literar Răzvan Voncu în ”România literară”. Același critic mai spunea: ”Pentru cineva cu o sănătate atât de şubredă, a lăsat o operă destul de întinsă şi de variată, care atestă curiozitatea ei intelectuală şi devotamentul pentru literatură”.

Născută în 1916, în familia medicilor basarabeni Elisabeta și Mihai Isanos, Magda a contactat în copilărie poliomielită, o boală care a lăsat-o cu unele sechele, rămânând cu un mic defect la mers și cu o sănătate foarte fragilă.

A debutat cu versuri la 16 ani şi a continuat să scrie şi să frecventeze cercurile literare din Chişinău şi Iaşi, în vremea liceului și a facultății.

Era o fire foarte veselă, iar din versuri transpare încrederea și dragostea de viață. Când mama ei era curioasă în privința scrierilor, Magda îi arăta manuscrisele, pentru că nu-i plăcea să-și citească versurile cu glas tare. Iar pentru că avea un scris urât, surorile i le transcriau caligrafic în caiete frumoase.

În 1934, Magda era studentă la două facultăți, Drept și Filozofie, la Universitatea din Iași, dar nu a terminat decât Dreptul. Recunoașterea literară de care a avut parte în timpul vieții se datorează cercului literar în care intrase, sub mentoratul lui Mihail Sadoveanu.

În Iași l-a întâlnit pe Eusebiu Camilar, un intelectual sărac și fără studii, spre nemulțumirea familiei. Cei doi scriitori s-au căsătorit în 1939 și tot în acel an, Eusebiu a fost concentrat și ulterior trimis pe frontul de răsărit.

Părinții Magdei au fost nevoiți să se refugieze din Chișinău la Iași, apoi la București. Poeta i-a urmat în capitala mereu amenințată de bombardamente. Pentru ea, aceștia au fost anii ”plânsului pe prispe de lut”, cum spunea într-o poezie. În plus, suferea mereu de crizele unui reumatism care îi cuprinsese nu doar încheieturile, ci și inima.

Elisabeta Isanos, fiica lor (1941–2018), poetă la rândul ei, povestea într-una din cărțile de memorii: ”Stătea mai mult întinsă pe pat; mă duceam și-o îmbrățișam, îmi lipeam fața de umărul ei și mă uitam cum împletea, căci ea împletea mereu, în toamna lui 1944, ultima ei toamnã. […] Și-a revãzut poeziile și, cu zece zile înainte de a muri, manuscrisul a fost depus la Editura Fundațiilor Regale”.

Magda Isanos a fost răpusă de boală la 17 noiembrie 1944, în casa din strada Popa Nan nr. 49, din București.

Aspecte biografice relevante despre poetă se pot afla din cărțile Elisabetei Isanos: ”În căutarea Magdei Isanos”, ”Consânzenii” și ”Drumul spre Ombria”. Mai important este faptul că fiica a adunat în volumul ”Pomii cei tineri” toată opera poetică a Magdei Isanos.

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Și, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă şi, senină,
uitând de-atâta vreme să vorbesc,
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

1937

Site Magda Isanos, click aici.

Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică