În urmă cu 632 de ani, la 18 mai 1388, era sfinţită biserica mare a Mănăstirii Cozia (Vâlcea), importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1368 şi 1418.
Cozia (a cărei zidire a început în primăvara anului 1387) a fost principalul model al arhitecturii religioase din Ţara Românească vreme de patru secole. Paul de Alep, în jurnalul călătoriei sale în Țara Românească între 21 august 1656–13 octombrie 1658 scria despre Cozia: „În limba lor înțelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este fortăreață de pământ din pricina nenumăraților munți din această țară”. Mănăstirea Cozia, în ansamblul ei, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.
Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436 și 17 aprilie 1448, se atestă că aici funcționa o școală mănăstirească încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voievod Mircea cel Bătrân a compus versuri și imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român.
Mardarie Cozianul a alcătuit la 1696, Lexiconul slavo-român, necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”. Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al orașului Călimănești) exista în secolul al XVIII-lea o școală sătească, condusă de Barbu, elev al școlii mănăstirești. Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarele:
„Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă biserică, de creștinul Domn al Țării Românești Io Mircea Voievod, la leat 6809 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor, am luat iară această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Țării Românești chir Teodosie și ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.
Aici a slujit preotul Radu Șapcă, participant de seamă la revoluția de la 1848 din Țara Românească, numit curator civil prin decretul nr. 519 din 4 mai 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Este de remarcat cuvântarea sa din 24 ianuarie 1866 cu prilejul aniversării Unirii:
„Știți că acest templu este zidit de prințul Mircea cel Bătrân pe la anul 1384. Acest prinț viteaz, asemenea și ceilalți Vlad al V-lea, Mihai Bravul al Valahiei, cum și Ștefan cel Mare al Moldovei s-au luptat vitejește pentru apărarea acestor țări, de a scăpa pe străbunii noștri de năvălirile ce veneau din alte părți.”
Mănăstirea a cunoscut și momente neplăcute. Astfel, între 1879–1893 autoritățile o transformă în pușcărie, lucru ce-l face pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul „Timpul” din 12 septembrie 1882.
„Cozia, unde e îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e înmormântată familia lui Mihai Vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu țara – ce-a devenit aceasta? Pușcărie!”
Ulterior va fi și spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici.
Un alt moment greu pentru sfântul lăcaș a fost perioada Primului Război Mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916: „…piatra comemorativă cu inscripția de la marele voievod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârșire, în biserici băgându-se cai”.
Surse: Costea Marinoiu, Istoria cărții vâlcene, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1981, pp. 12–16; Moștenirea istorică a Arhiepiscopiei de Râmnic, „Ziarul Lumina”, 18 septembrie 2017; Wikipedia.
Arhiva rubricii Filă de calendar
