Siguranţa tăcerii stă să se cearnă prin fulgii deghizaţi în uitarea din valsul de granit al nimfelor pierdute în noi. Genele arcuite ale destinului se agaţă de sloiurile peşterilor îngheţate în cioburi sidefii, toate ale unei vremi risipite în cenuşă. Astfel se naşte preţul unei revelaţii zdrobite în coastele tinere ale drumeţului obosit. Lângă ciutura din poarta casei stau de veghe uitarea şi tristeţea. Fericirea adie peste ele şi le împrăştie. Ştie că numai astfel poate face să dispară fardul albastru adunat peste iluziile înfăşurate în speranţe.
Când cobori cu gândurile la păscut se înalţă trofee pe culmi dezvelite. Acolo, în zare, curcubeul îţi atinge fruntea şi te binecuvântează. Este ca o vorbă de duh peste fiinţa-ţi pierdută în păcate, uşor deformată din umbra născocitoare de rele. Numai tu ştii cum ai ajuns să crezi că iubirea poate fi un păcat, când de fapt nu este decât sete şi zbucium şi, din când în când, boabe de rouă pe tei înfloriţi. Sabie de lumină sub dulcea taină a chemării. Mărgăritar de lacrimă picurată într-un adânc vechi de când lumea, apocaliptic şi haotic, pierdut şi regăsit în şoaptele vremii. Aripă de fluture cercetând liane virgine, nebunesc adunate laolaltă, într-un cerc invizibil, undeva deasupra fiecăruia şi a tuturor.
Poteci imediate pornesc din raţiuni oprite în staţii de porunci preasfinţite în cenuşa unui alb platonic. Se aude ecoul vorbelor nerostite, înţelese de ascultătorii tăcerii. Ei ştiu cel mai bine să escaladeze versanţii împlinirilor şi al deziluziilor. Sunt trubaduri prin cântecul unei ciocârlii care sfâşie tăcerea din noi, atunci când resemnarea se pregătește să doarmă pe răvaşul mototolit de la uşa sufletului. Şi ce binevenită este ploaia adunată din stropi de îndemnuri, toate dezlănţuite vulcanic peste un acoperiş niciodată descoperit, dar mat precum orbul sării!
Pe raftul cu poveşti adorm deodată toţi vitejii. Somn de platină, veritabil, purificat prin însăşi zeiţa credinţei, mereu atentă la fresca demnităţii umane, îmbrăcată în haina iubirii. Fiindcă iubirea este şi va rămâne esenţa vieţii, lumina din ochii întunericului, ceasul clipelor albastre şi totdeauna sincere, oceanul şi norii sufletului, hrana, sabia, îngenuncherea şi lumea trecută prin urechile unui ac, toate acestea aşezate pe fereastra larg deschisă a cuvintelor deja răstignite.
18 octombrie 2008
Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia
