”Martori ai istoriei” de Pușa Roth, singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989

„Am ales cinci subiecte, spune autoarea, cinci momente care mi s-au părut că pot suporta povara ficţiunii, mai ales că există destul de multe semne de întrebare asupra unor evenimente petrecute în decembrie 1989. Pentru acest serial am folosit documente care au fost făcute publice, dar şi declaraţii şi documente care nu au apărut nicăieri până acum.”

Într-un limbaj teatral adecvat, expresiv, refăcând atmosfera tensionată, dramatică a acelor zile, elementele de ficțiune potențează reconstituirea documentară a unor momente ale Revoluției din decembrie. O parte dintre personajele cu nume fictive din ”Martori ai istoriei” au identitate reală: ”Mulţi dintre interlocutorii mei nu au dorit să apară cu numele reale, de aceea, evident, numele personajelor sunt fictive. Sigur, nu este un lucru obişnuit să ceri unor oameni, mulţi dintre ei greu încercaţi de evenimentele din decembrie ’89, să devină personaje într-o piesă de teatru radiofonic. Nu poţi accepta uşor să devii martorul propriei tale suferinţe! Cred că doar promisiunea fermă a păstrării anonimatului i-a determinat să vorbească.”

vasile-manta-regizor-revolutie-serial-radio-romania — Vasile Manta

Rememorarea, retrăirea momentelor cumplite devin procedeu de construcție în cele cinci acte teatrale ale Pușei Roth. Copleșitoare prin tensiune și emoție dramatică, această reconstituire impresionează totodată prin autenticitate. Regizorul Vasile Manta, care a realizat și coloana sonoră, a alcătuit o distribuție excelentă, cu o varietate de voci, conferind textului ritmul și atmosfera potrivite, urmând creator elementele de construcție și reliefând detaliile pentru a asigura autenticitatea necesară. Ai într-adevăr impresia că te afli, prin intermediul scenei imaginare a teatrului radiofonic, în locurile în care s-a scris această istorie de foc și sânge.

Actorii au retrăit momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89. Veți asculta remarcabile interpretări ale personajelor imaginate de Pușa Roth: Mihai Constantin în rolul Colonelului Nicu Stan (”Treptele puterii”), Dan Aștilean (Ion Ștefan), nuanțând expresiv lunga declarație-rememorare (”Uciși în noapte”), Mihai Dinvale și Eusebiu Ștefănescu în rolurile celor doi muncitori de la Sibiu, András Demeter, construind cu un registru dramatic foarte bogat și plastic personajul Maximilian (Max, ”Ultimul zbor”), Ruxandra Sireteanu în rolul mamei care și-a pierdut fiul (”Cimitirul uitat” și ”Ultimul zbor”), Dan Condurache, cu expresia cinică adecvată în rolul colonelului care ordonă calvarul celor 800 de oameni la Sibiu. Rolurile episodice, multe, din acest serial au la rândul lor un relief aparte, ca și scenele în care apare mulțimea de revoluționari, realizate prin mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile de la Revoluție păstrate în Fonoteca Radioului. Cu sprijinul prof. univ. Mihai Mălaimare, care ne-a pus la dispoziție cu generozitate grupa sa de studenți de la Universitatea ”Spiru Haret”, am putut realiza convingător aceste scene dificile.

Primul episod, ”Cimitirul uitat”, este dedicat Timișoarei, mai exact victimelor ale căror trupuri au dispărut. În al doilea, Uciși în noapte, Pușa Roth are ca punct de plecare declaraţia unui revoluţionar prezent în stradă în noaptea de 21 decembrie 1989, la București. ”Istoria – spune personajul Ion Ștefan – trece peste ziua de 21 decembrie foarte uşor, ca peste orice altă zi de iarnă, înainte de Crăciun, uşor însorită. A fost un miting, a fost o represiune, au fost şi ceva morţi şi răniţi şi după aceea noi am erupt către izbăvire şi fericire. Ziua de 21, din punctul meu de vedere, este unul din cele mai mari masacre, pentru că s-a derulat practic de-a lungul a mai puţin de douăzeci şi patru de ore, perioadă în care au fost omorâţi 50 de oameni, 598 au fost răniţi prin împuşcare, înjunghiere şi împunşi de baionete, peste 1000 arestaţi.” În scenariul Pușei Roth, declarația dată de Ion Ștefan în fața procurorului, în anii ’90, reface atmosfera din după-amiaza și noaptea de 21 decembrie 1989, cu baricada de la Inter dar și cu un episod mai puțin cunoscut: ”baricada mică” din faţa Magazinului Cocor.

Sibiu mon amour, episodul al treilea, este dedicat celor 800 de oameni deţinuţi în bazinul de înot de la Sibiu, pentru că au fost considerați în mod absurd teroriști. Coșmarul trăit în acele zile a lăsat urme adânci în viața acestor oameni.

Al patrulea episod, Treptele puterii este povestea unui fost ofiţer prezent în primele zile ale Revoluţiei la datorie, în sediul fostului Comitet Central, unde a fost învinuit de terorism și arestat. În după-amiaza fierbinte a zilei de 22 decembrie, după plecarea cu elicopterul a cuplului Ceaușescu, în sediul C. C., „rând pe rând a venit un grup care a fost înlocuit de un altul ş.a.m.d. Pentru că trebuia să existe vinovaţi, nu spunem că nu au fost şi vinovaţi, oameni care şi-au făcut datoria au ajuns să fie învinuiţi pentru acte de terorism sau diversiune. Dacă vorbim de terorism, nici acum, după 22 de ani de la Revoluţie [2011, anul în care a fost realizat serialul radiofonic, n.n.], acest subiect nu a fost elucidat pentru marele public.”

Episodul al cincilea, ”Ultimul zbor”, are ca subiect evenimentele de la Aeroportul Otopeni, din dimineața zilei de 23 decembrie 1989, când au fost uciși 48 de elevi de la Școala de subofițeri de la Câmpina. ”Supravieţuitor al măcelului de la Aeroport, Max, nume fictiv, s-a retras din Armată şi încearcă de 22 de ani să uite acest episod. Dar cum să uite când nici acum nu are o explicaţie plauzibilă? După 22 de ani, în 2011, a avut puterea să povestească…”

Costin Tuchilă

Când istoria devine doină

Cronică de teatru radiofonic de Cristina Chrivasie

[…] Despre Revoluţia din 1989 s-au strigat, perorat şi scris atât de multe încât atunci când subiectul pare că s-a desfăşurat în totalitatea lucrurilor care pot fi spuse, realizăm că, de fapt, a fost eludat şi că alte şi alte întrebări încep a fi puse, discutându-se, în mare parte, noţional sau speculativ.

În această avalanşă de rememorări sau rebranşări care a avut loc în acest decembrie, la împlinirea unui sfert de veac de la acel episod istoric la care facem apel trăindu-ne democraţia, în acest tumult de informări şi dezinformări, am avut bucuria să aflu că undeva (la Teatrul Naţional Radiofonic), cineva (scriitoarea Puşa Roth), cândva (în anul 2011) a propus realizarea unui eveniment unic în media românească dedicat Revoluţiei din decembrie 1989. Cele cinci episoade ale acestui excelent proiect al TNR, difuzate sub titlul Martori ai istoriei, sunt o îmbinare tulburătoare a unor fapte reale, care sub condeiul Puşei Roth şi sub semnătura regizorală a lui Vasile Manta s-au concretizat în ceea ce se numeşte teatru-document, fiind singurul serial de teatru radiofonic în care s-a abordat acest subiect.

Cele cinci momente alese de autoare în urma unei documentări minuţioase «suportă povara ficţiunii», după cum scria Puşa Roth şi, ceea ce este răscolitor şi emoţionant, ele chiar dau răspunsuri, de cele mai multe ori fără ocolişuri. Serialul funcţionează pe calapodul reconstituirii. Şi, de fapt, nu trebuie să vorbim doar de o simplă recompunere a unor situaţii-text (desluşite din declaraţii originale), ci mai cu seamă a unor circumstanţe extratext. Nu e lesne să traduci în cuvinte ceva ce încă nu este bine definit. Dacă ne gândim la faptul că încă ”nu se ştie” ce s-a întâmplat atunci, dacă a fost cu adevărat o revoluţie sau o lovitură de stat, putem să intuim nisipurile mişcătoare în care s-a cufundat autoarea pentru a discerne adevărul, intuind nuanţele suportabile cu care ar putea opera pentru ca textul și situaţiile să nu fie aruncate într-o zonă a exacerbării şi mediocrităţii. Puşa Roth a făcut apel la ficţiune doar în măsura în care aceasta întărea realitatea. Numele unora dintre personaje, de exemplu, sunt fictive, pentru că unii dintre cei pe care i-a ales drept pildă nu au dorit să-şi etaleze identitatea. Poveştile lor însă sunt reale. Şi precum scria chiar autoarea, nu e uşor să accepţi să devii personaj într-o piesă de teatru radiofonic rememorându-ţi acut suferinţa.

Am încercat să mă detaşez întrucâtva de atmosfera creată de Vasile Manta, o atmosferă de un realism sfâşietor, ca şi de contextele teatralizate alese de Puşa Roth, care sunt de o expresivitate uluitoare. Şi m-am întrebat la finalul audiţiei cum aş putea să descriu acest serial radiofonic într-un singur rând. Este oare un strigăt neobişnuit spre libertate? Sau este o sumă de texte despre suferinţă? Sau poate fi catalogat drept un imn teribil? Ei bine, nu. Nu este niciun strigăt, nicio căinare şi nicidecum un imn. Spectacolul are în doze naturale atâta dragoste, atâta jale, atâta dor, atâta tristeţe, atâta suspin ca să poată fi o doină. O doină deloc minoră, o doină copleşitoare nu atât prin dramatism, cât mai ales prin profunzime.

N-am să analizez în amănunt contexele teatrale create în fiecare dintre cele cinci momente. Dar am să spun că fiecare episod, chiar dacă în aparenţă ar putea exista şi de sine stătător, are rolul de a creşte emoţia. Auditoriul tânăr care nu e familiar cu ceea ce s-a întâmplat la Timişoara sau la Sibiu, la Otopeni sau la ”baricada mică” din Bucureşti va putea intra cu uşurinţă în atmosfera acelor clipe, în istoria trăită.

Ritmul autentic impus de vigoarea regizorală şi de coloana sonoră recunosc că m-au surprins. Mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile păstrate de la Revoluţie în Fonotecă dau un vérité remarcabil. Şi asta pentru că Vasile Manta, secondat de producătorul Costin Tuchilă, a ştiut cum să recreeze sonor momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89. Nu e greu să simţi ascultând serialul că punerea sa în undă a impus desfăşurarea unor resurse artistice şi de producţie formidabile, atâta vreme cât numai distribuţia numără aproape 40 de actori. […] – Revista Teatrală Radio, 3 ianuarie 2015.

Fragmente din serialul Martori ai istoriei de Pușa Roth, regia artistică: Vasile Manta, 2011

Episodul 1: ”Cimitirul uitat”