Din însemnările italianului Anton Maria del Chiaro, secretarul Curții brâncovenești, înțelegem cum decurgea ceremonialul mesei de mare sărbătoare în vremea domnitorului martir Constantin Brâncoveanu.
Un lucru care pare amuzant astăzi, dar care era păstrat ca un lucru serios, era acesta: dacă unul dintre comeseni strănuta la masă, i se dădea un pahar cu vin și i se făceau daruri în țesături de postav sau atlaz. La marele praznic, Brâncoveanu domnul își arăta generozitatea. Vodă distribuia veșminte de onoare la copiii clerului și la egumenii mănăstirilor domnești. Pentru restul clerului, călugări și săraci, se punea o masă întinsă, separat și li se dădeau bani de argint înveliți în basmale. Spre deosebire de grecii din Istanbul, care mâncau la mese rotunde, oaspeții Brâncovenilor stăteau pe bănci și se ospătau la mese lungi, ca în trapezele călugărilor, acoperite cu pânzeturi din in țesut, după obiceiul țării. Fiecare se servea de un șervet cu flori, tipsii de argint, cositor și aramă, pahare, linguri, cuțite și furculițe, solnițe, toate din argint, ibrice, iar în sfeșnicele tot de argint ardeau lumânări din belșug. Bogatele mâncăruri erau preparate de un bucătar neamț.
Stolnicul Constantin Cantacuzino ne-a lăsat la începutul secolului al XVIII-lea și o carte de bucate, el, care era mare ordonator al meselor de la Curtea domnească din București, vreme de 40 de ani, maestru de ceremonii și prinț al gastronomilor români din toate timpurile. Unchiul domnitorului Constantin Brâncoveanu a consemnat și ce se servea la marile sărbători la Curtea Brâncovenilor: pește, legume, carne de vițel, oaie, iepuri, vânat, salate, vutci (adică lichioruri), vinuri, dulcețuri, plăcut preparate toate și elegant prezentate.
Anton Maria del Chiaro scrie despre coșurile cu cozonaci care încheiau ospățul de Crăciun.
Alimentele locale erau preparate cu condimente, fructe exotice, cu zahăr de Veneția, ulei de măsline. La masă se serveau cafea, vinuri locale dar și aduse din Orient și Occident, după cum indică și registrele vamale ale vremii.
Stolnicul Cantacuzino mai scrie că, la fel ca în Bizanț, și în vremea lui Constantin Brâncoveanu era obiceiul de a se cânta la Crăciun și la celelalte praznice importante imnurile religioase ale sărbătorii. La curtea domnitorului martir Brâncoveanu, în sala de ospăț, era așezată la loc de cinste icoana cu candela aprinsă, iar cântările bisericești erau acompaniate de lăutele țiganilor. Tot ca obicei local, mai era sărutarea de către boieri, în semn de respect și supunere, a mâinii domnitorului și de către jupânese, a mâinii doamnei.
La încheierea ospățului se aducea o plăcintă mare, în care se aflau 50 de galbeni, dar și răvașe amuzante.
Altă tradiție era toastul la ridicarea fiecărui pahar, iar masa se încheia prin unirea mesenilor într-un joc cu zicători și glume.
Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
