”Moartea lui Albert Camus” de Costin Tuchilă

578
Albert Camus Costin Tuchila
Albert Camus

fila de calendar rubrica leviathan.roCumplit destin: Albert Camus, care refuza de obicei călătoriile cu maşina, având oroare de viteză, a murit într-un accident de automobil în ziua de 4 ianuarie 1960.

După ce a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1957, Camus (n. 7 noiembrie 1913, Mondovi, Algeria) şi-a cumpărat o fermă în Lourmarin, în Provence, care îi amintea într-o măsură de Algeria natală. Găsise acolo un teasc vechi, un staul pentru vite şi o stână, fiind mulţumit că poate reveni la ocupaţii tradiţionale. Retras la Lourmarin, în atmosfera vieţii de familie, încântat de universul domestic redescoperit, venea din ce în ce mai rar la Paris, călătorind întotdeauna cu trenul. Excesele automobilismului erau, pentru el, un tribut plătit tehnicii diabolice, dezumanizante, a veacului, aşa cum o resimţea autorul Mitului lui Sisif”. Poate părea curios pentru un om cu înclinaţii sportive. Pasiunea pentru fotbal îşi aflase şi ea materializarea în târguşorul din Provence: Albert Camus devenise conducătorul echipei de fotbal din Lourmarin.

Sfârşitul anului 1959 îl găsea la ferma din Lourmarin, înconjurat de prieteni. În dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1960, soţia sa, Francine şi cei doi gemeni, Jean şi Catherine (născuţi în 1945), pleacă la Paris, cu trenul. Pe 5 ianuarie reîncepea şcoala. Camus urma să plece în cursul aceleiaşi zile la Paris, după ce termina un text care i se ceruse urgent. Avea, desigur, bilet de tren. Dar cum întâmplarea modifică uneori cursul obişnuit al vieţii, dacă nu cumva ea se înscrie în ceea ce numim destin, la Lourmarin apar, venind dinspre Cannes, unde petrecuseră revelionul, Michel Gallimard, nepotul directorului editurii, însoţit de soţia sa, Janine şi nora lor, Anne. Vizita neaşteptată îi făcuse desigur plăcere lui Albert Camus. Cei doi erau colegi la Editura Gallimard, Michel era responsabilul colecţiei ”La Pléiade”, Camus, lector. În plus, erau buni prieteni, singurul lucru care i-ar fi putut despărţi fiind pasiunea pentru maşini şi mai ales pentru viteză a lui Michel Gallimard, proprietarul unui automobil puternic, de comandă specială, Facel-Vega. Michel Gallimard nu concepea că ar putea merge pe şosea cu viteze mai mici de 150 hm/h.

De aici încolo, e uşor de presupus ce s-a întâmplat. În bucuria revederii şi probabil la insistenţele lui Michel şi ale Janinei Gallimard, Camus a fost convins să renunţe la biletul de tren şi să plece cu automobilul prietenilor săi la Paris. Vremea era foarte bună: luminozitate perfectă, şoseaua, uscată. Nimic nu ar fi prevestit teribilul accident petrecut în apropiere de Villeblevin, comună în Yonne. După ce au luat prânzul la Sens, cei patru se îndreptau spre Paris, desigur în mare viteză. Nimic, în ordinea normală a lucrurilor, nu ar fi favorizat accidentul. Şoseaua era dreaptă, ceaţa uşoară din dreptul comunei Villeblevin se lăsase peste câmp. În jurul orei 14, automobilul Facel-Vega s-a izbit de un platan de pe marginea şoselei. Un martor ocular relatează că a văzut pentru o clipă bolidul, după care a auzit o explozie puternică. E cert că accidentul s-a datorat exploziei unui cauciuc. La 130 km/h, impactul a fost atât de puternic încât maşina realmente s-a dezmembrat. Conform mărturiei celor care s-au aflat în primul moment la locul accidentului, impresia era de ciocnire a două maşini, bucăţi şi piese din automobil fiind răspândite pe o suprafaţă de câteva sute de metri. Michel Gallimard, Janine şi Anne au fost proiectaţi pe câmp. Singurul rămas între resturile de fiare contorsionate a fost Albert Camus, care stătea în faţă, în dreapta şoferului. Avea ochii larg deschişi, dar la o primă examinare nu se vedea nici o rană. Doar pe ceafă se prelingea un fir de sânge. Stranie coincidenţă: medicul din Villeneuve-la-Guyard, care a constatat decesul, se numea Marcel Camus. Grav rănit, Marcel Gallimard a murit câteva ore mai târziu, pe masa de operaţie. Janine şi Anne au scăpat cu viaţă.

Învelit într-un palton, corpul scriitorului a fost depus în sala Primăriei din Villeblevin, dar identitatea lui şi mai ales faima literară au fost aflate mai târziu. Pentru localnici, se pare, numele Gallimard era singurul cunoscut. Peste noapte, Albert Camus a fost vegheat de funcţionari ai primăriei şi jandarmi. Altă ironie a sorţii, ştiută fiind atitudinea lui Camus, care ura instituţiile represive. Desigur, s-a speculat ipostaza de străin, de necunoscut a defunctului din sala Primăriei din Villeblevin. El era acum în situaţia personajului său din Străinul”, Meursault: un străin înconjurat de indiferenţa semenilor.

Venită în grabă de la Paris, Francine a insistat să se constate dacă într-adevăr soţul său era mort, ştiind că scriitorul era obsedat de ideea că va fi înmormântat de viu. Proba cu fluoresceină, făcută de doctorul Camus, a fost însă edificatoare. Albert Camus a fost înmormântat în 5 ianuarie, în cimitirul cu chiparoşi din Lourmarin.

Camus și Premiul Nobel, 1957

Imagini-document, 4 ianuarie 1960

”4 ianuarie 1960: Dispariția lui Albert Camus”, emisiune la Radio Geneva cu  Henri Guillemin, Jean Starobinski, Jean-Louis Barrault,  Jean Guehenno, Georges Blin, Max-Paul Fouchet

Moartea lui Albert Camus

 Teatru radiofonic

 Dan Condurache în ”Caligula” de Albert Camus, fragment din recitalul „Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth, 2004

 ”Neînțelegerea” de Albert Camus, regia: Elena Negreanu. Data difuzării în premieră: 9 septembrie 1981 – fragment

”Străinul” de Albert Camus, regia: Radu Penciulescu, 1968, fragment

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.