Atunci când vrei să scrii despre obiceiuri, tradiții, sărbători creștine, gândul îți zboară la copilărie, la ceea ce ai văzut, la ceea ce ai reținut în memoria afectivă, chiar dacă ești departe de locul în care te-ai născut și ai crescut. Ai plecat, dar porți cu tine zestrea spirituală pe care ți-a dăruit-o familia, dar și locul în care ai aflat rosturile lumii.
Copil fiind, o întrebam pe mama de ce face mucenicii ca niște optișori, că trecuse deja de ziua a opta a lunii lui mărțișor, iar mama îmi spunea că din cauză că cele opt babe capricioase trebuie să plece definitiv ca să poată să vină zilele moșilor, zile cu soare, iar eu o să mă pot juca în voie afară, fără să-mi mai fie frig. Îmi plăcea explicația, așteptam ca mama să fiarbă mucenicii cu zahăr, apoi să-i aromeze cu scorțișoară, lămâie, să-i îmbogățească cu nucă multă, tocată mărunt. Când fiertura era gata, împărțea celor din jur, dar și vecinele veneau mândre cu vase pline, aburinde cu ”măcinici”, cum se spune în Muntenia și eu încercam fiecare farfurie în parte.
Mai târziu am aflat că pe 9 martie e sărbătoarea creștină a Sfințiilor 40 de Mucenici din Sevastia, care s-a suprapus peste sărbătoarea tradițională, Mucenicii sau Măcinicii. Pe 9 martie, biserica ortodoxă prăznuiește Sfinții 40 de Mucenici, soldați creștini, romani și greci, amestecați cu armeni, din vremea împăratului Licinius (308–324), mare prigonitor al creștinilor. Aceștia făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.
Din cărțile dedicate acestei sărbători am aflat că în Muntenia, în ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau brădoși. În Moldova, mucenicii, numiți sfințișori, au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă.
În Dobrogea, se păstrează aceeași formă antropomorfică, dar mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahar, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. În Muntenia, pe lângă brădoșii obișnuiți, se face o Uitată pentru morți, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copii îl joacă în jurul focului și care este dedicat celor morți care pe timpul anului au fost uitați.
Se spune că ziua Sfinților 40 de Mucenici trebuie sărbătorită de toți creștinii care nu poartă nume de sfânt. În această zi, tot omul trebuie să fie vesel și să nu se certe cu nimeni, ca să nu-l pedepsească moșii. Dar se mai spune că în această zi se beau 40 de pahare de vin, un străvechi ritual de primăvară, născut din credința că vinul băut se transformă în sânge și dă bărbaților putere de muncă pentru întregul an. Acum, mă gândesc și eu că oricât de puternic ar fi un bărbat și oricât de mic ar fi paharul, 40 e o cifră uriașă care poate ameți pe oricine, ca să fiu delicată și să nu spun pe de-a dreptul că cei care vor încerca vor fi beți turtă. Dar bucuria e bucurie și dacă așa se spune la tradiție, nu ai cu cine să te tocmești, ca să se bea mai puține pahare. O dată pe an nu e o nenorocire, mai ales că unii bărbați se moleșesc și devin simpatici sau și mai bine, își fac ”somnul de frumusețe”, adică somnul de vin.
Mă întreba o prietenă dacă pregătesc mucenici muntenești sau moldovenești, ea locuind în Iași, dar era o simplă întrebare, să se asigure că nu m-am răzgândit. Eu păstrez și respect această tradiție (mai am și acum aparatul de făcut mucenici, dar îl țin la obiectele devenite amintiri), cumpăr mucenici, fiindcă e mai comod, recunosc, dar nu pot trece peste această zi fără să aduc în casă mirosul cald de scorțișoară, lămâie și nucă. E și acesta un mod de a păstra legătura cu lumea copilăriei, iar mucenicii, pentru mine, vin din copilăria mea.
