Mergând pe urma vechiului nostru păcat, orgoliul, care ne urmărește de pe vremea Creației până în zilele noastre, să ne oprim în halta temutei Noii Ordini Mondiale.
Deși acum câteva decenii părea o teorie, numită de mulți conspirativă, se pare că pe zi ce trece se conturează ca o realitate iminentă cu rădăcini în trecut. Observăm cu toții că vechiul este înlocuit de nou, că tradițiile sunt acoperite cu praful disprețului, dar rareori ne dăm seama că tocmai noi suntem cei care am generat aceste schimbări.
Fiecare ne dorim să știm cine suntem, de unde venim și faptul că aparținem unei familii, unui loc. Progresul, așezat pe baze sănătoase, este în folosul omului, orice îi poate face viața mai bună și condițiile de trai mai ușoare este binevenit. Ne spunem uneori: „ce bine ar fi fost să fi trăit toată viața ca niște copilași, fără griji, fără necazuri!” Dar, pe de altă parte, când ne bucurăm de cunoștințe, de experiențe, de reușite, realizăm că nu ne-am fi dorit să rămânem bebeluși. Avem în noi scânteia Creatorului, avem idei și ne place să construim, avem sentimente și ne place să le împărtășim, avem putere și ne place să ajutăm.
Dacă ne-am fi limitat la atât, ar fi fost bine. Dar avem și sămânța răului, cea care crește udată de gânduri distructive.
Se spune că bărbatul este capul familiei, iar ideea este îndreptățită, dacă privim în vechime: el asigura hrana și protecția pentru că organismul lui era dotat cu mai multă forță fizică decât cel al femeii. Dacă această forță fizică n-ar fi fost folosită pentru a subjuga, ci pentru a proteja, poate că niciodată nu s-ar fi născut mișcarea feministă.
Mișcarea feministă, o mișcare menită să dea femeii dreptul la o viață demnă, a derapat de multe ori și s-au umplut orfelinatele cu copii ai nimănui, au făcut din unele femei niște bancomate care se feresc să se îndrăgostească, să întemeieze o familie, ori tirani feminini care amenință cu divorțul, că îl lasă pe bărbat fără nimic din munca lui. Este adevărat că bărbatul, prin abuz de putere, și-a căutat-o cu lumânarea, dar și femeia, în ritmul acesta, și-o cam caută.
Nu ne sunt străine abuzurile și discriminarea rasială din țări foste colonizatoare. Am spune că sunt vremuri apuse, deși, ascunse bine sub covor și scoase din când în când la lumină prin gesturi mascate elegant, ele încă persistă. Și astfel, au loc proteste și asistăm la gesturi fără logică, așa cum a fost cazul din Statele Unite de acum câțiva ani. Am privit, fără să pot înțelege, niște clipuri video în care fete sărutau bocancii unor bărbați și-și cereau iertare în numele strămoșilor. Trecutul nu se mai poate repara, vinovații sunt duși de mult din lumea noastră.
O strângere de mână și un comportament zilnic nediferențiat și sincer față de urmașii celor năpăstuiți poate că erau mai credibile și demne de o ființă care regretă faptele înaintașilor.
Pe de altă parte, dacă și urmașii foștilor sclavi ar putea înțelege că cei care îi înconjoară nu sunt vinovați de faptele părinților, ar dispărea ura și frustrarea și s-ar vindeca rănile. Dacă n-ar fi nedreptăți, n-ar fi proteste, iar dacă n-ar fi proteste violente, n-ar fi acest cerc vicios. Sunt mulți și de o parte și de alta, care încearcă să-l rupă, dar se pare că nu suficienți pentru a reuși. Nu, deocamdată.
Dar cine suntem noi să judecăm, nu-i așa?
În numele politicii corecte, nu putem fi în dezacord cu majoritatea, nu putem rosti cuvinte banale, chiar dacă intenția e departe de a jigni, pentru că atunci când am avut ocazia, am abuzat. Iar abuzurile fac rău. Cu alte cuvinte, ne-am căutat-o cu lumânarea, cum ar fi spus bunicii noștri.
Tot cu lumânarea ne-am căutat-o când cel care știa să citească, în loc să lumineze mințile, manipula în folosul propriu. Dar despre asta, altă dată.
Va urma
Portimão, Portugalia
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
