Sutele de cărți scrise în română și în alte 10 limbi de Nicolae Iorga l-au făcut pe Mircea Eliade să-l numească ”omul care a scris cel mai mult din lume”.
Cultura română se poate mândri cu câteva spirite enciclopedice: Dimitrie Cantemir, Constantin Rădulescu-Motru, Vasile Pârvan și Nicolae Iorga. Între toți însă Iorga nu are egal. La puțin timp timp după ce Iorga a fost asasinat, în 1940, Mircea Eliade a publicat în ziarul portughez ”Acças” un articol elogios cu titlul: ”Nicolae Iorga, omul care a scris cel mai mult din lume”. Numai pentru a citi cineva tot ce a scris Iorga și pentru a verifica trimiterile bibliografice, i-ar lua o bună parte din viață.
Nici Eliade n-a scris prea puțin, dar puterea de muncă, de cercetare, de sinteză și de scriere pe care a avut-o Nicolae Iorga a fost atât de singulară, încât și-a uimit studenții, colaboratorii și colegii de generație. De multe ori, se supăra pe profesorii săi când era elev și student, pentru că aceștia știau mai puține lucruri decât el.
”Memoria lui era fantastică – scria Mircea Eliade în ziarul pomenit – își amintea cu ușurință de locul unui volum pe care îl consultase cu treizeci sau patruzeci de ani în urmă în vreo bibliotecă a unei mănăstiri grecești sau a vreunui castel scandinav și, câteodată, cerea unuia dintre studenții săi să-i copieze un anumit pasaj din vreun tom prăfuit în vreo bibliotecă din străinătate, indicându-i din memorie pagina! […] A scris numai în franceză mai mult de 150 de volume, fără a mai socoti studiile și articolele. Acest colos, care știa totul, nu era modest, era simplu. Credea în Dumnezeu, își iubea patria, prețuia toate celelalte popoare. Respecta ceea ce întotdeauna strămoșii săi au respectat: familia, bunul simț, ierarhia. A slujit patru regi, iar doi dintre ei i-au fost elevi.”
Articolul scris în portugheză a apărut și în românește, tradus de Mariana Ploae-Hanganu, în revista ”Jurnalul literar” din decembrie 1991.
Dincolo de geniul cu care a fost înzestrat Nicolae Iorga, merită să învățăm de la el că, pentru a lăsa în urmă ceva temeinic și important, este nevoie nu atât de perfecționism, cât de seriozitate, muncă și perseverență.
