„Nino Nino” şi inventarul minţii

50
nino nino

logo zambetul uneste articoleAcesta a fost primul punct de discuţii ieri, 18 septembrie 2021, la întâlnirea copiilor de la grupul artistic „Nino Nino”, întâlnire periodică pentru activităţile  din cadrul proiectului „Zâmbetul uneşte” iniţiat de Asociaţia Culturală Leviathan în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă.

Înainte de a începe discuţia pe această temă, copiii l-au întrebat pe Lică Barbu, coordonatorul proiectului, „Ce-i acela un inventar?”logo bibl jud braila

Foarte simplu! Fiecare avem acasă o cămară, un dulap cu tacâmuri, un dulap cu jucării şi dacă vrem să ştim exact ce conţin acestea, scriem pe o hârtie denumirea şi numărul obiectelor. Eventual, alăturat, notăm şi alte observaţii.

„Ce-i aia observaţie?”, a venit altă întrebare de la Alma Guedenon (Vrăbiuţa), 6 ani.

Adică, vom nota dacă acel obiect mai este de folosinţă, dacă e important sau dacă nu cumva ne face mult rău.

Aşa şi în „cămara” minţii, strângem de-a lungul vieţii cunoştinţe, cuvinte, emoţii, amintiri, prieteni şi, periodic, facem un inventar ca să vedem dacă ceea ce am acumulat în mintea noastră ne ajută cu ceva sau ne face mult rău, atât nouă cât şi celor din jurul nostru.

Important este ca pe uşa prin care intră în minte toate acestea să stea scris pentru toată viaţa „Mulţumesc!”, „Iartă-mă!”, „,Te rog!” și„Te iubesc!” 

Discuţia a continuat cu exemplele date de copii, semn că au înţeles ce şi cum este cu acest inventar al minţii.

Întâlnirea a continuat cu repetiţii la unele melodii pe care Lică Barbu le-a propus unor fetiţe cu acompaniamentul la chitară interpretat de Cătălina Zoltoreanu, mama fetiţei Briana Maria Zoltoreanu şi înregistrarea unor melodii pe pozitiv, interpretate de Nira Guedenon, melodia Ali Baba, care a ieşit foarte bine, urmând să montăm şi un videoclip pe acest pozitiv şi de Daria State cu melodia Sunt o fată frumuşică, text adaptat, la care, din păcate, trebuie să reluăm înregistrarea. Daria a fost emotivă şi puţin obosită.

Aceasta a fost ultima întâlnire la care, de aproape 6 luni, Cristina-Anamaria Paraschiv, ajutor de nădejde în cadrul grupului, a participat la activităţi. De săptămâna viitoare, Cristina va pleca la Braşov pentru a urma ultimul an la Facultatea de Litere.

Desigur, Cristina va mai participa la „Nino Nino” în weekend, când va veni acasă, la Brăila. Ne-am despărţit cu îmbrăţişări aşteptând-o cu drag şi altădată.

Asociaţia Culturală Leviathan îi mulţumeşte mult pentru sprijinul acordat necondiţionat la acest proiect, pentru dragostea ei pentru copii şi, bineînţeles, pentru minunatele fotografii pe care le-a realizat în timpul activităţilor!

Începând de săptămâna viitoare, vor avea loc periodic două interesante provocări iniţiate de Asociaţia Culturală Leviathan în colaborare cu Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă şi anume:

Curs de iniţiere în Scrabble pentru copii cu vârste între 9–13 ani, care va avea loc vinerea la ora 16.30

Preselecţie trupă de teatru pentru copii, pentru copii cu vârste între 10–13 ani, care va avea loc periodic sâmbăta, ora 11.00. Preselecţia are ca scop selectarea unor copii talentaţi la teatru în vederea distribuirii lor în rolurile principale din piesa Judecata Minciunii de Lică Barbu.

Vă aşteptăm cu drag, talentaţi copii!

Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește

https://www.youtube.com/channel/UCmkAUJKMxL4VjfZyjcIPkhA

Pagina Zâmbetul unește

Pagina de facebook a proiectului

Volumul „Nino Nino” și poveștile copilăriei, Editura Leviathan, 2021, click aici.

zambetul uneste

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.