„Niște țepe…” de Ionuț Cristache

148
turnul chindiei tableta ionut cristache (1)

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roAzi, mai de vară și, cumva, despre farmecul ascuns al faptului mărunt… Era în urmă cu câțiva ani, mi-a venit una dintre fete de prin „străinătățuri” și ne-a invitat (pe mama și pe tata) în oraș, să facă cinste.

Am cam greșit și am mers la o berărie cu nume de „țeapă”, din care se vedea chiar și Turnul Chindiei, îmbrăcat în lumini de seară. Ghinion… Încă de la intrare m-a văzut un chelner cam tomnatic, ușor îngălat și greu vorbitor de limbă română. Eu, dascăl bătrân și cu școala bunului simț de altădată, am acceptat la repezeală invitația creștinului și ne-am așezat la o masă din sectorul hipopotamului.

Flăcăul pleșuv se mișca greu, așeza la întâmplare tacâmuri și pahare, a uitat comanda și a adus și ceea ce n-am cerut. În fine, eram cu fetele mele, nu le mai văzusem de ceva vreme și m-am făcut că nu bag de seamă deruta flăcăului cam trecut și împiedicat. După o vreme, m-a întrebat dacă am mai fost la vechea cârciumă, în care muncise el foarte mulți ani. I-am spus că nu mai calc pe acolo, ne-au încărcat nota, ultima dată, cu niște bere pe care n-am băut-o. Era indignat și avea înclinații etice pe chip și în vorbe.

În fine, a venit nota, fata mea cea mare, mai vigilentă de felul ei, l-a chemat pe împricinat și i-a spus că ne-a trecut pe foaia tipărită o sticlă cu apă și trei cu bere, pe care noi nu le „consumasem”. M-am uitat buimăcit la „omul cu servitul”, zicea că ne-a trecut ceva și de la masa alăturată pe nota de plată, din greșeală. N-am avut toate cuvintele la mine… Cât de idiot poate să fie, doar la zece minute după conversația profund morală de mai înainte? Mi s-a părut că de sus, din Turnul celebru al orașului meu, s-a auzit un hohot de râs. Țepeș să fi fost?

În drum spre casă mi-a revenit în minte o întâmplare din urmă cu alți câțiva ani. Plecasem cu prietenii spre Bucovina și am oprit să mâncăm la celebrul Han al Ancuței. Cum fata mea cea mare seamănă cu tatăl ei, atunci, la sfârșit, am cercetat nota de plată. L-am chemat pe urmașul moldovean al Ancuței, cel care ne-a „servit” și i-am arătat că în loc de 4 porții cu smântână el ne pusese 44! Ați înțeles bine: 44… Parcă-l văd și îl aud, a zis, „domnu, a greșit calculatorul…” Prietene, tinere, băiete, dar nota era scrisă de mână, pe o foaie meschină dintr-un carnet soios! Aia e, două țepe, de pe plaiuri moldovene, dar și de aici, de la mine de acasă, mi-am mai zis eu, la ceas de seară.

Între timp, Turnul Chindiei a fost renovat, dar braseria cu nume de Țepeș e tot acolo… Flăcăul, oare, tot pe acolo?

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.