”Noii eunuci” de Nicolae Lotreanu

125
eunuci china

logo al treilea ochiOricât de ostili am fi faţă de guvernările care s-au succedat la noi, nu putem să nu observăm că toţi miniştrii care le-au compus recunoşteau sau recunosc nevoia de reformă, de schimbare, ba unii dintre ei au produs teorii savante ale schimbării. Şi, totuşi, principalul rezultat al guvernărilor româneşti a fost şi este stagnarea. Fapt recunoscut chiar şi de apărătorii lor cei mai aprigi. Ai senzaţia că toată lumea mimează reforma, bătând pasul pe loc şi, culmea!, unii chiar cred că ea se produce. Celebra teoremă a lui Thomas pare valabilă şi aici: dacă imaginarul este considerat real, el devine, tocmai prin aceasta, real. Este vorba însă de o realitate fictivă, care tulbură şi stânjeneşte realitatea ”naturală”, sfârşind uneori prin a o bloca.

Ar fi interesant de discutat despre invazia unei suprarealităţi sufocante şi sterilizante în toate societăţile pe care le numim moderne, dar presiunile vieţii cotidiene la români sunt mult prea mari pentru a ne permite subtile filosofări. Un lucru este însă din ce în ce mai evident: ai într-adevăr nevoie de un al treilea ochi pentru a-ţi păstra şansa lucidităţii într-o societate atât de sofisticată. Este drept că perspectiva obţinută pe această cale este la fel de fragilă şi părelnică precum suprarealitatea pe care o pompează continuu sistemele politice actuale. Dar nu este tocmai acest fapt un argument că merită să perseverezi?

Există chiar şi o ”metodă”: când lucrurile par atât de complicate încât înţelegerea este împinsă spre absurd, mai rămâne întotdeauna o posibilitate – reducerea situaţiei la normal, mai ales prin comparaţia cu o situaţie istorică echivalentă, și cuprinderea ei într-o intuiţie globală.

Noi nu am studiat cum se cuvine sistemul social pe care l-am trăit aproape cincizeci de ani şi acest lucru ne va costa, probabil, tot atât cam cât ne-a costat faptul de a-l fi suportat. În primul rând ne-a costat un apendice al lui de treizeci de ani. Pentru că forţa lui de simulare a fost aproape fără precedent. Un asemenea sistem părea, cel puţin potenţial, la fel de modern ca cel occidental. Aşa s-a născut teoria convergenţei celor două sisteme, pe care mulţi o scot astăzi de la naftalină. Doar noi ştim că simularea era generalizată, că toată lumea se făcea că… face, unii chiar cu eforturi sau cu ingeniozitate, iar în jur, în loc să se schimbe ceva, realitatea încremenea şi mai mult în urât şi suferinţă.

Un ţăran, îmi spunea, venind vorba despre un personaj politic de prim rang, că el nu-i găseşte nici un cusur, decât doar că este convins că, dacă l-ar lăsa să-i  atingă vaca, biata făptură ar deveni cu siguranţă stearpă. Odată mai mult m-am convins că năduful filosofic al românului este vecin cu geniul. Pentru că ţăranul pusese, cu adevărat, degetul pe rană.

În secolul al XVI-lea, China imperială era cel puţin tot atât de dezvoltată ca Europa, avea o populaţie comparabilă şi o tehnologie, potenţial, superioară. Şi totuşi, Europa a cucerit lumea, folosindu-i bogăţiile şi concentrând resurse extraordinare. Mai devreme decât europenii, amiralul eunuc, Cheng Ho, s-a aventurat de şapte ori, în folosul împăratului, peste mări şi ţări, întorcându-se de fiecare dată cu tribut şi produse exotice mult apreciate la curtea imperială. Isprăvile sale n-au mai fost însă repetate. Ba, mai mult, textele scrise de Cheng au fost interzise de parcă s-ar fi urmărit ştergerea memoriei acestuia.

Cauza să fi fost superbul complex de superioritate al Imperiului Celest? Să fi înţeles chinezii ce răspundere uriaşă ar fi implicat expansiunea geografică? Sau, pur şi simplu, masa eunucilor din administraţia imperiului a decis această încremenire? Pentru că, în acea vreme, eunucii erau determinanţi în birocraţia chineză. Ca să poată avansa pe scara socială, ne dezvăluie Roland Mousnier, o mare parte a păturilor instruite se castrau voluntar, ajungând, astfel, să guverneze întregul imperiu. Lipsiţi de ispite şi de dorinţă de independenţă, eunucii – agreaţi de împărat pentru utilitatea lor în lupta împotriva mandarinilor – deveniseră apărători fervenţi ai tradiţiei şi autorităţii, care le garantau inclusiv conservarea reţelelor lor clientelare. Cu aportul lor, patru secole, China a fost condamnată la stagnare.

La noi, regimul comunist a debutat prin distrugerea elitelor intelectuale. Talentul şi valoarea au fost astfel lipsite de orice sprijin. Şefii de promoţie au fost nevoiţi fie să-şi ia lumea în cap, fie să accepte o ratare lentă şi umilitoare în masa celor care s-au castrat mintal de bună voie pentru a putea intra în canoanele de promovare ale noului regim. Să nu se supere cei care au scăpat acestei reguli. Ei ştiu care este rolul excepţiei.

Conspiraţia tăcerii, în care orice mediocritate este expertă, a sechestrat valorile într-un anonimat ruinător, de parcă chiar memoria valorii umane autentice trebuia interzisă. Pionieri ai deschiderii spre Occident, trăind o clipă mai degajat (1964 – 1974) şi gustând frugal dintr-un dinamism promiţător, românii au fost repede cuprinşi în ambiguitatea sterilizantă a egalizării şi mistificării valorilor orchestrată ştiinţific de noii eunuci.

Şi au rămas acolo până la adânci bătrâneţi…

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.