”Nottara în festival” de Eugenia Sarvari

492
Ada Navrot și Alexandru Jitea în spectacolul ”Praf de stele”, Teatrul ”Nottara” din București
Ada Navrot și Alexandru Jitea în spectacolul ”Praf de stele”, Teatrul ”Nottara” din București

Între 12 și 21 octombrie 2018, la Teatrul ”Nottara” din București a avut loc a VI-a ediție a Fest-in-ului pe Bulevard, cu mai multe secțiuni: Criza comunicării, Bulevardul Comediei, Premiere în FEST(in), Invitați speciali, Multi Art EXIT, In memoriam. Inițiatoarea acestui festival, directoarea teatrului, teatrologul Marinela Țepuș, înconjurată de o echipă performantă, inimoasă și eficientă a coordonat cu mână de maestru manifestări multiple. În primul rând, programul de spectacole, apoi lansări de carte, colocvii, evenimente stradale, spectacole-lectură, expoziții de fotografii de teatru, aniversări ale unor personalități teatrale. Tot în această perioadă, teatrul a găzduit Întâlnirile AICT.RO. Materialele publicitare – pliante, programe de sală, caietul festivalului, de o ținută grafică impecabilă – au fost completate de solidul studiu monografic, În pas de teatru pe Bulevard. O istorie a Teatrului Nottara”scris de Claudia și Daria Dimiu, apărut la Editura Alpha MDN Buzău. Din aceasta aflăm că la cârma acestui teatru – al cărui constructor a fost Liviu Ștefan Ciulley, tatăl regizorului Liviu Ciulei – s-au aflat nume mari ale teatrului și culturii române: Ion Șahighian, George Vraca, Horia Lovinescu. Scena de la ”Nottara” i-a ”găzduit” pe George Vraca, Olga Tudorache, George Constantin, Constantin Rauțki, Liliana Tomescu, Gilda Marinescu, Anda Caropol, Emil Hossu, Ștefan Iordache, Alexandru Repan, Nineta Gusti, Ion Dichiseanu, Ștefan Radof, Horațiu Mălăele și mulți alții.

În scurtul răstimp în care am avut prilejul să mă aflu printre oaspeții fest(in)-ului, am putut vedea câteva spectacole. De la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a fost invitatVisătorul” după Ian Mc Evan, un spectacol-concert de Ada Milea. În această jucărie de făcut muzică, povestea pusă pe note este, de fapt, o situație dramatică a unui copil dificil, mai altfel decât ceilalți, pe care toată lumea îl consideră un visător. El se dovedește, însă, un foarte atent observator nu doar al naturii umane; micile animale aflate în preajma lui se bucură, de asemenea, de o atenție și dragoste necondiționată. În spectacol totul se transformă în instrument muzical; prind viață chiar și ustensilele din bucătăria mamei: o oală se metamorfozează într-o excelentă tobă, un tel poate scoate incredibile sunete și ritmuri, spiritul ludic al cantautoarei izbutește să mobilizeze exemplar echipele de actori, prin toate teatrele prin care trece. Aici ei se lasă prinși în joaca de-a copilăria. Rezultatul este un spectacol antrenant gustat cu bucurie de toate categoriile de public.

Teatrul ”Tony Bulandra” din Târgoviște a fost invitat cu Carmen” după Prosper Mérimée în regia și adaptarea armeanului Suren Shahverdyan. În scenariul – având ca filon central istoria temperamentalei eroine a lui Mérimée – se inserează povestea încercării unui regizor de a o pune în scenă, prilej pentru actrițele și actorii teatrului să intre în vârtejul unei audiții în care să-și etaleze talentele de dansatori/dansatoare. Totul se petrece pe arii din opera lui Bizet, dar și fragmente din muzica tulburătoare a lui Luz Casal. Sunt parodiate rivalități, invidii, șicane, competiția cruntă, prin care trece orice colectivitate teatrală. Secvență cu secvență, regizorul-personaj conduce actorii  prin meandrele poveștii, într-un spectacol, de mare impact vizual, care se încheie cu o scenă de un puternic senzualism cu apa șiroind pe trupurile încinse ale celor doi protagoniști, Carmen și Don José.

Teatrul gazdă, pe lângă alte numeroase producții, a prezentatPraf de stele” de Norm Foster, în regia lui Lucian Sabados și Despre olteni, cu dragoste” după La lilieci” de Marin Sorescu, pe un scenariu și în regia lui Constantin Fugașin.

Luminița Erga și Alexandru Jitea în ”Praf de stele”
Luminița Erga și Alexandru Jitea în ”Praf de stele”

Piesa canadianului Norm Foster, Praf de stele”este o comedie agreabilă în care asistăm la trei povești de viață ”topite în una singură” – cum declară regizorul spectacolului –, ele urmând să intre în țesătura viitorului roman pe care protagonistul, John Cummings se pregătește mereu să-l scrie. În apartamentul vecin se mută, pe rând, o prostituată, o aspirantă la gloria muzicală și o femeie care tocmai și-a părăsit soțul. Cummings le ascultă cu interes poveștile/istoriile de viață, devenind un fel de confesor și sfătuitor al celor trei femei. Le ajută să-și regăsească încrederea, așa încât personajele reușesc să depășească criza comunicării și să se confrunte cu ceea ce viața le rezervă în viitor.

”Despre olteni, cu dragoste” a pornit de la transformarea în text de spectacol a versurilor soresciene din La lilieci”, fiind o veritabilă frescă a vieții dintr-un sat de olteni, bine orânduit, cu relații interumane așezate pe principii solide, moștenite din generație în generație, cu un grai românesc pur și rostit într-un ritm năucitor, dar și cu bârfe și invidii. Spectatorii vibrează într-un mod aparte la acest spectacol, fiind evidentă plăcerea cu care retrăiesc momente ale unei copilării petrecute în curățenia unei lumi din ce în ce mai îndepărtate.

Actorii celor două producții reușesc să redea cu măiestrie noianul de trăiri sufletești ale personajelor, fie ele dintr-un ”bloc oarecare, de pe o stradă oarecare, dintr-un oraș oarecare”, fie din Bulzeștiul lui Marin Sorescu.

O mențiune specială cred că merită Ada Navrot. Actriță cu un potențial uriaș – de neuitat în impecabila prestație din Noul locatar” al lui Eugène Ionesco, în regia lui Tompa Gábor – reușește să treacă cu nonșalanța și firescul unui dansator de mare virtuozitate, de la femeia dezamăgită de mariajul nereușit dinPraf de stele”, la olteanca aprigă și iute la mânie.

Festinul teatral de pe Bulevardul Magheru s-a petrecut într-o atmosferă destinsă, prietenoasă și în același timp atentă ”la tot și la toate”, creând un cadru plin de încântare, binevenit în această existență tumultuoasă și înțesată de tensiuni de toate felurile.

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.