Vreau să vă rog să căutați și să citiți un roman, se numește Flori pentru Algernon și e scris de Daniel Keyes. E un prozator american, iar romanul despre care vă scriu acum a fost tradus în multe limbi, a fost studiat în școli din întreaga lume și a devenit film, cu Cliff Robertson în rolul principal, pentru care a primit Oscarul pentru cea mai bună interpretare masculină.
E povestea unei ipoteze fantastice: ce-ar fi dacă noi oamenii am avea puterea de a ne spori artificial inteligența? Ce-ar fi dacă într-o zi am putea să corectăm nu numai defectele fizice, dar și creierul nostru? Chiar așa, ce-ar fi?
Prin urmare, șoarecele Algernon și omul Charlie trăiesc, fiecare în felul lui, situația specială în care văd lumea printr-un alt coeficient de inteligență și suportă consecințele nebănuite ale unei altfel de viață. Suflet sau minte? Aceasta e tulburătoarea întrebare…
Autorul american își așază povestea sub semnul lui Platon: orice om cu judecată își va aminti că tulburarea vederii este de două feluri și are două cauze, fie intrarea din lumină în întuneric, fie ieșirea de la întuneric la lumină, ceea ce este tot atât de adevărat pentru ochiul minții și pentru ochiul trupului.
E greu să nu mă gândesc la câțiva dintre guvernanții noștri de ieri, ca și la cei de azi. Ce tentație, toropită de inflație ar fi, să le sporim artificial inteligența! Deși peștera lor e mult mai răcoroasă și mai încărcată cu exemple multe din programul de guvernare…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
