”O frescă în tonuri de alb și galben” de Christian Tămaș

382
Christian Tămaș cronica literara Mioara Pop Dimineata pentru toti

cronica literara leviathan.ro logoCel de-al doilea volum de proză al Mioarei Pop, ”Dimineață pentru toți” (Iași, Princeps Multimedia, 2017), derulează în fața cititorului o frescă în tonuri de alb și galben, tulburătoare prin sinceritatea și candoarea unui demers introspectiv în care, într-o mai mică sau mai mare măsură, se regăsește sau s-ar putea regăsi, la un moment dat, fiecare dintre noi.

Albul spitalului și galbenul toamnei colorează într-o manieră aproape obsesivă angoasa omului suferind, rătăcit printre temeri și speranțe, prizonier al propriului corp care începe să nu mai funcționeze așa cum trebuie și care are nevoie de ”reparații”.

Prizonieră a unei realități pe care ar vrea să o lase în urmă – boala (din fericire, nu foarte gravă) și spitalul (din fericire destul de decent, după cum ni se spune, chiar dacă laserele chirurgicale de ultimă oră contrastează cu mobilierul ”din timpul Primului Război Mondial”, detaliu care îl ajută pe cititor să plaseze undeva, în România, locul de desfășurare a acțiunii) – autoarea încearcă să se elibereze prin recursuri la memorie și prin permanenta ancorare în realitatea exterioară a orașului care își urmează cursul în același pas constant.

Mioara Pop
Mioara Pop

În același timp însă, în universul închis și tern al spitalului unde, în fundal, planează, mai mult sau mai puțin difuz, spectrul livid al morții, accentuat de lumina albă și rece a neoanelor, înșiruirea monotonă a zilelor de captivitate voluntară, descrisă cu minuțiozitate și cu un acut spirit de observație, devine elementul declanșator al unui proces psihologic profund, marcat de curajul autoarei de a-și destăinui cele mai intime trăiri și angoase existențiale.

Printr-o scriitură alertă – fluidizată prin trecerea, nemarcată prin semne de punctuație, de la vorbirea indirectă la vorbirea directă (”Alta zice că ai ei sunt toți în Spania și ne arată fotografii pe un telefon modern, care pare ciudat în mâinile ei aspre și muncite, ia, vezi dumneata, că te știi mai bine, uită-te și vezi ce mândri sunt”) – și captivantă, care imprimă cititorului ritmul de lectură al unui roman polițist sau de aventuri, Mioara Pop confirmă ”cum laude” debutul de acum doi ani (”Casa cu pisică la fereastră”, Cluj-Napoca, Școala ardeleană, 2016), reușind să treacă din nou, cu fruntea sus, pe sub furcile caudine ale discursului narativ care implică, dincolo de talent, o cultură solidă, vigoare și precizie.

Vezi arhiva rubricii Cronica literară

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.