Despre portret
Trăsăturile chipului omenesc reprezintă o fascinantă hartă psihologică, prin inepuizabila subtilitate a expresiilor, a stărilor sufleteşti ce pot fi descifrate, fie și în fracţiuni de secundă. De la un moment la altul, stările se schimbă. Figura umană oglindeşte interiorul sufletului, inteligenţa, maliţiozitatea, prostia, bunătatea, timiditatea, parşivenia, patologicul, sfinţenia… Toate detaliile feţei concură pentru o expresie generală şi redau tiparul emoţional al modelului. Spre exemplu, încruntarea, cu punct de plecare la frunte şi la arcade, are corespondent în tensiunile din zona bărbiei şi în expresia gurii. Pe de altă parte, zâmbetul strălucește în privire… Am văzut adesea oameni care zâmbesc doar cu buzele, în timp ce ochii rămân reci, reptilieni, sticloşi, cu pomeţii severi. Senzaţia este stranie… Apoi mai este zâmbetul tâmp, înfumurat, sarcastic sau surâsul care ascunde suferinţa de o viaţă – acest lucru se observă adesea la bătrâni. Bunica surâdea cu o infinită bunătate, cu o expresie nobilă, dulce, caldă, râdea uneori cu mare poftă, cu un râs tăcut, ca şi cum nu voia să deranjeze… Doar când se credea singură, o surprindeai oftând, cuprinsă de gustul unor lacrimi doar de ea ştiute. Mi-am permis această mărturisire, pentru că sunt convinsă că, portretişti sau nu, toți păstrăm în suflet icoana unui chip drag, apus, ale cărui expresii ne revin în memorie şi ne marchează inima.
Din punctul meu de vedere, portretul nu se referă strict la trăsăturile chipului, ci la un ansamblu de forme, din care fac parte gâtul, pieptul, ceafa, umerii, mâinile, postura. Fiecare element din corpul unui om cuprinde codul fiinţei respective, al personalităţii sale.
În Entretiens réunis par Paul Gsell, Auguste Rodin vorbea despre cum trebuie gândit desenul. Construcţia se face direct din modelaj; nu există contur. Trebuie să vezi în spaţiu, ca și cum te-ai învârti în jurul modelului. Linia de contur este o convenţie deseori greşit înţeleasă.
Pentru o structură solidă a formei, evit liniile curbe; ductul sinuos nu mă caracterizează; prefer linia dreaptă, concretă, raporturile ferme dintre planuri. Raporturile tonale dintre suprafețe creează efectul tridimensional. Consider că liniile trebuie să apară doar ca auxiliare, ca grafisme, în anumite împrejurări, pentru accentuarea vreunui detaliu. Construirea formei este un joc de volume, care se evidenţiază în primul rând prin valoraţie. Praful de cărbune, acela care aproape se scutură, permite o gamă vastă de griuri, iar semitonurile deschise, pe o scară cât mai subtilă, permit redarea pe hârtie a formelor în plină lumină. Un ochi exersat ştie să detecteze cele mai subtile treceri valorice.
Eu prefer cărbunele din lemn de tei, eventual cel fabricat chiar de mine – nu minimalizez defel plăcerea în sine de a face un „foc de tabără”, deasupra căruia să încingi o cutie metalică plină de beţișoare… Prepararea unui instrument de lucru are rol de ritual şi îți conferă o intimitate cu materia, o bucurie care face parte din însusi procesul de creaţie. În fond suntem copii pe tot parcursul vieţii, nu trebuie să uităm să ne jucăm…
Iunie 2020
Nota redacției. La această rubrică vom publica portrete de Adina Romanescu.
Un artist reface mișcările creatorului în modelarea chipurilor. Face un fel de copy-paste dumnezeiesc!