„O revedere…” de Ionuț Cristache

152
tableta ionut cristache

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roA fost unul dintre elevii mei speciali, mă urmărea prin toată școala și mă „ataca” cu întrebările și mirările lui numeroase. L-am revăzut într-o dimineață rece de septembrie. L-am recunoscut după ochii lui uriași, n-am mai văzut niciodată ceva asemănător.

Aflasem că, după un doctorat în filosofie, s-ar fi dus la o mănăstire și, nu știu de ce, n-am fost surprins de alegerea lui. L-am ascultat în liniștea din spatele unei biserici vechi, am stat acolo și el a vorbit fără oprire. Aveam în față două ceaiuri aromate, din care el sorbea vag, mai mult ținea cana frumoasă între palmele lui mici.

„Noua mea viață, mi-a spus, ține de un sentiment al ființei în care pot să-l chem și pe altul la trăirea mea proprie și nu să-i dovedesc eu, de fiecare dată, câte ceva. E o trufie nemărginită gândul că aș putea să-i păzesc pe alții de păcate, câtă vreme nu mă pot păzi pe mine, a mai zis el. Noaptea, atunci când nu pot să dorm, îmi revin în minte întâmplările ultimilor ani, atunci când n-aș fi crezut cum va fi viața mea mai departe.

Mi-a mai spus că el știe că ar trebui să-l părăsească gândurile vechi, dar că nu e ușor. Ne ajung din urmă tot felul de trădări. Și mi-a vorbit despre rugăciune… Mulți dintre noi avem viața înlăuntrul nostru, iar să lucrezi rugăciunea minții înseamnă să te faci pe tine însuți, să spui rugăciunea, dar repede, ca să nu aibă timp mintea să nască alte gânduri trecătoare. Așa am înțeles eu, atunci, de la el, că rostul lumii noastre trebuie să plece de la lume, dar și să-l depășească cumva.

„Harul, mi-a mai șoptit el în ziua în care coborâse peste noi toamna, lucrează și fără strădania omului.” Și m-a întrebat: „Noi, aici, la picioarele noastre, de ce oare nu ne îngrijim? Pentru că timpul e scurt, iar lucrurile rămase de făcut sunt încă foarte multe”, a răspuns tot el. Știu că l-am întrebat și eu: „Poți oare să păstrezi tăcerea și să nu-ți tulburi viața? Poți să pui un gând bun în mintea ta, atunci când îți vine gândul cel rău?”

Acum, la început de an, cu un roman nou apărut zilele trecute, la Editura Leviathan, sper să pot termina și cartea mea în care el, fostul elev, a devenit un personaj de poveste. Știu cum vor arăta ultimele cuvinte ale ei, deși mai am mult până acolo. Cândva o să ne întâlnim în zori, Doamne. Închide ochii, dacă vrei să-L vezi! Unde să fug? Și păcatul este tot o cărare care ne duce la Dumnezeu. Cândva, mă gândeam eu, o să îmbătrânesc într-un loc sfânt și pomul raiului o să sufle peste fața mea.

Detalii și fragment din romanul A doua față de Ionuț Cristache, apărut la Editura Leviathan, februarie 2022, click aici.

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.