”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (2)” de Dori Lederer

348
Dori Lederer Eugène Boudin, ”Nori albi, cer albastru”, pastel pe hârtie, 1854–1859,Muzeul Eugène Boudin, Honfleur, Franța. Foto H. Brauner
Eugène Boudin, ”Nori albi, cer albastru”, pastel pe hârtie, 1854–1859, Muzeul Eugène Boudin, Honfleur, Franța. Foto: H. Brauner

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.ro”Am trecut granița dintre vis și realitate. Sunt cu un pas mai aproape. Oare mă vei uita?”

Emanuel se temea. Avea o îndoială. Se temea că zilele care vor urma o vor arunca în mijlocul vieții de oțel, o vor transforma iar în ce fusese în ultimii zeci de ani.

Ea a schimbat cursul discuției răspunzându-i:

– Voi citi și va trece repede timpul.

Stinse veioza și se băgă în pat încercând să adoarmă.

Era ceva acolo, pe câmpia aceea, un fel de luptă între umbre. Emanuel se îndrepta spre locul care se va transforma într-un mormânt, oricare ar fi fost deznodământul și el nu știa al cui nume va fi scris pe cruce. Dar simțea că va fi un nume.

*

Ziua trecuse greu, un sentiment ciudat îl urmărea dându-i o stare de neliniște. Aștepta ceva și refuza să primească gândul că o așteaptă pe ea. Femeia aceea de ieri îi amintea de o dragoste pe care o lăsase undeva departe, departe prin timp și prin spațiu.

Oare îl urmărea acea iubire? Oare trebuia să plătească pentru că fugise înainte de a începe povestea aceea? Și de unde acel vis? Ce voia să-i spună și cine erau cei doi din visul de noaptea trecută?

Se înserase și se pregătea să plece spre casă. Deodată, ușa se deschise și cu un zâmbet familiar intră ea, femeia.

– Bună seara, ați închis? întrebă privindu-l în ochi.

Emanuel aproape că-ți pierdu graiul.

– Nu, nu am închis, îngăimă încurcat. Apoi, în gând: ”Azi mi se adresează cu dumneavoastră, semn rău.”

– Aș vrea să cumpăr autoportretul, spuse Otilia căutând cu privirea printre tablouri.

– Da, este aici, da, sigur că da, da… se bâlbâia și se roșise ca un școlar prins copiind la lucrarea de control.

Împachetă tabloul și i-l dădu.

– Acum, vă iau acasă, când voi dori să vă văd, nu mai fac drumul până aici, chicoti ea, spunând un ”noapte bună” aproape vesel.

Un fier roșu îi străpunse inima: nu va mai trece pe aici, își spuse Emanuel în timp ce o urmărea cu privirea ieșind pe ușă.

”Nu va mai trece pe aici? Nu se poate! Cum să nu mai treacă? Trebuie să treacă, trebuie, pentru că… Pentru că… ce? se întrebă tot el surprins… Pentru că… Hai, spune, de ce? Se luă la întrebări din nou. Pentru că… La naiba, pentru că… cred că m-am îndrăgostit!”

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...