”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (31)” de Dori Lederer

314
Dori Lederer scrin cu album proza leviathan.ro

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roCotrobăind prin sertarele scrinului din camera de zi după niște chitanțe mai vechi, Andrei dădu de un album cu fotografii. ”Ce tânără și frumoasă era”, gândi el în timp ce-l răsfoia cu blândețe. ”Oare de ce frumusețea ei mi s-a părut mereu rece?”, se întrebă cu un sentiment de vinovăție.

Îi atrase atenția o fotografie în care ținea în brațe un copil ce-i semăna izbitor. Continuă să răsfoiască albumul și același copil apărea, la vârste diferite, în mai multe ipostaze.

”Ciudat, seamănă atât de bine cu ea, trebuie să fie vreo rudă”, își spuse bărbatul și închise albumul renunțând să mai caute chitanțele. Se îndreptă spre dormitor în timp ce vorbea singur: ”O voi întreba mâine pe Maria, ea trebuie să știe pe unde sunt”.

Maria dormea liniștită, parcă începuse să se mai îngrașe, era mai veselă și tot mai plină de viață în ultima vreme, iar asta îl liniștea mult pe Andrei. Se strecură în pat și încercă să închidă ochii.

– Andrei, ești rece, ia-mă în brațe să te încălzesc, îi șopti femeia, trezindu-se. Pe unde ai umblat până la ora asta?

– În camera de zi, am căutat niște chitanțe mai vechi, voi avea nevoie de ele în curând. Dar, lasă, e timp să le găsim, tu trebuie să știi pe unde sunt puse toate hârțoagele.

– Bine, ia-mă și tu în brațe și hai să dormim. Nu ți-e somn?, se alintă femeia.

– Nu prea. Căutând prin sertare, am dat peste un album cu fotografii de ale tale, era acolo un copil care semăna leit cu tine. Cine este?, nu-și stăpâni el curiozitatea.

– Un copil, hai să dormim, iubitule, îl îmbie Maria.

– Dar e atât de asemănător cu tine, e o rudă?

– Nu, e un copil al unor prieteni, asemănarea e o coincidență, Andrei, deveni ea iritată.

– Maria, din tonul tău, simt că-mi ascunzi ceva, insistă omul intrigat.

– Vorbim mâine, te rog, acum vreau să dormim, încheie Maria și se întoarse cu spatele la el.

*

Ioana avusese o zi grea la spital, o pacientă de care se ocupase îndeaproape, pierduse lupta cu cancerul.

”Într-o zi, medicina va reuși să stârpească pentru totdeauna monstrul acesta de boală”, spuse cu năduf, trântind poșeta de masa din sufragerie și aruncându-se pe scaun sleită de puteri.

”Nu voi trăi prea mult pe pământul ăsta, e prea multă cruzime în destine, prea multă nedreptate, prea multă suferință, un om normal nu poate suporta mult timp durerile din jur, din el, de peste tot, e prea mult, prea mult”, repetă punând capul pe masă în timp ce lacrimile îi curgeau șiroaie.

Începu să se roage… Încet, încet, bătăile inimii se liniștiră, o cuprinse o toropeală și adormi pe scaun.

Așa o găsi David când intră pe ușă. O privi și-și dădu seama că iar va urma o perioadă în care vor mânca în tăcere și vor dormi separat, așa se purta Ioana de câte ori se simțea neputincioasă.

– Ioana, mănâncă ceva și  hai în pat, o rugă el în șoaptă, atingându-i mâna.

– David, ce îți oferă ea și eu nu pot ?, îl întrebă deschizând ochii și privindu-l fix.

– Ioana, vorbim altădată, acum ai nevoie de odihnă, îi răspunse bărbatul cu tristețe, apoi, continuă în gând:

”Timp, Ioana, timp, dragoste și, mai știu eu, poate un sentiment de vinovăție datorită căruia încerc să mă conving că te iubesc tot pe tine. Poate e doar un fel de răzbunare prostească, pentru faptul că te simt atât de departe de mine”.

Nu era uimit de întrebarea ei, știa că Ioana nu e o femeie naivă, știa că simțise că o înșală, continua să o înșele, așa cum ea continua să fie departe cu sufletul de el. La urma urmei, poate că toată viața fuseseră așa, iubiseră ideea de cuplu perfect, dar acum, inima lui căuta căldură, acea căldură după care tânjise mereu, căuta dragostea de femeie.

– Ciudați mai suntem noi, oamenii, dădu ea din mână a lehamite, și plecă în camera de oaspeți, unde se aruncă în pat, îmbrăcată.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.