”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (40)” de Dori Lederer

225
Dori Lederer proza leviathan

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roCasa lui George era împodobită ca un brad de Crăciun, plină de luminițe și ornamente.

Camelia și Marian petrecuseră două seri acolo, pentru a-l ajuta, preparând toți trei chiar și meniul de Revelion.

Mai erau câteva ore bune până la sosirea oaspeților, iar bărbatul, îmbrăcat lejer și totuși elegant, se odihnea amintindu-și din trecut.

După divorț, petrecuse nopțile trecerii în an nou singur, cu câte o sticlă de băutură în care își turna amarul și neputința de a mai schimba ceva în viață. Spre dimineață adormea, dorindu-și să se trezească alt om. Așa a fost până într-o noapte ca asta în care a desfăcut o sticlă de șampanie în fața oglinzii și și-a spus:

”Din acest moment, nu de mâine, eu am terminat-o cu tine! Nu te recunosc, nu ești eu, nici cel pe care l-ar vrea Eliza, ori înapoi spășit, ori înainte distrus! În clipa asta, dispari pentru totdeauna!”, a vorbit răspicat și a golit paharul pe care apoi l-a aruncat cu toată puterea în oglindă, spărgând-o.

”Bun! Acum vom arăta că «șapte ani de ghinion» e doar o prostie inventată de oameni!”, spuse și se apucă să strângă cioburile pe care le-a dus imediat la gunoi.

”Și nici gunoiul scos din casă în noaptea dintre ani nu e de rău augur. Chiar trebuie scos!”, încheie la întoarcere.

Din acea noapte, viața lui începuse cu adevărat. De atunci, trecuseră ani buni cu multă muncă, dar și multă liniște.

Rănile se cicatrizaseră, relația cu Eliza devenise civilizată, ca între doi oameni care nu au prea multe să-și spună, nici ceva de reproșat.

Încercările ei de a aduce în discuție o posibilă revenire la căsnicie rămăseseră la stadiul de glume. George îi dăduse de fiecare dată de înțeles că viața lui a mers mai departe și trecutul a rămas îngropat pentru totdeauna.

*

Maria așeză pe masă cutiile cu prăjituri pe care le pregătise pentru a le duce acasă la George, unde își vor petrece noaptea de Anul Nou.

Era nerăbdătoare să-și întâlnească fratele și cumnata pe care, de la o vreme, îi vedea tot mai rar.

Își verifică încă o dată la oglindă ținuta și machiajul, apoi se așeză pe fotoliu așteptându-și soțul care părea că tot mai avea câte ceva de făcut prin atelier.

”Ori poate doar își face de lucru pentru a mă evita”, își spuse în gând privind la ceas când tocmai se deschise ușa iar el apăru gata de plecare.

Se ridică din fotoliu privindu-l admirativ, era încă un bărbat frumos și, brusc, simți impulsul de a-l săruta.

– Maria, te rog, nu are rost să ne prefacem. Am promis că voi avea grijă de tine, dar nu mă voi preface că este mai mult, o îndepărtă Andrei ușor, refuzându-i pornirea și luând cutiile cu prăjituri de pe masă.

Maria ar fi vrut ca totul să fie altfel, dar știa că nu-i poate cere mai mult. Andrei își respecta promisiunea, deși între ei ruptura sufletească era evidentă și părea pentru totdeauna.

*

David îi deschise ușa Ioanei și ieșiră în stradă unde îi aștepta un taxi care să-i ducă la petrecere.

Toată dimineața se împiedicaseră unul de altul prin casă, în ciuda eforturilor reciproce de a se evita, însă acum, așa cum s-au înțeles, trebuia ca nimeni să nu știe ce se petrece între ei doi.

Așadar, se vor preface că sunt un cuplu fericit în care iubirea și grija pentru celălalt sunt baza legăturii lor. De fapt, nu se schimbaseră prea multe, în mod inconștient, mereu au fost așa.

*

Camelia, îngrijorată, o sună pentru a treia oară pe Otilia.

– Dacă nici acum nu răspunde, plec până la ea acasă și dacă o găsesc vie și nevătămată, o voi vătăma cu o bătaie bună, că asta merită!, răbufni către Marian.

– O fi pe undeva, încă e devreme, mai e timp destul până diseară, o liniști soțul zâmbind.

”Camelia e atât de dulce când e nervoasă, n-ar fi capabilă să bată covorul, nici vorbă pe prietena ei”, își spuse amuzat în gând.

– Ascultă bine ce spun: dacă cineva îți va da o bătaie bună de Anul Nou, acel cineva voi fi eu, se răsti în telefon.

– Vezi că a răspuns?, se băgă Marian.

– Stai, stai, că nu aud ce spune, dormeai?, făcu ea ochii mari spre soț, agitând telefonul în aer.

– Cum să auzi dacă nu-l ții la ureche?, râse omul și ieși din cameră pentru a o lăsa să-și termine amenințările la adresa Otiliei, amenințări pe care continuă să le audă minute în șir chiar și din bucătărie.

Urmă un moment de tăcere după care Camelia apăru lângă el aproape strigând:

– Auzi la ea! Dormea! Mai mult încă, nu știa dacă să vină ori să doarmă în continuare! Hm! Păi, ce facem? Ne jucăm? Mergem, nu mergem? Ce e asta?

– Te cerți cu mine?, făcu Marian pe seriosul.

– Nu, îți spun doar ce făcea Otilia!, continuă Camelia, strigând uimită.

– Și acum ce face?

– Cum ce face? N-a scăpat de mine până nu a promis că va fi gata la ora la care mergem s-o luăm. Ce crede ea? Că o las să doarmă, în timp ce eu trebuie să te suport pe tine o noapte întreagă, trează?

– Crezi că beată m-ai suporta mai ușor?, izbucni el în râs și o luă în brațe ca pe un copil, aruncând-o în sus.

– Nu știu, dar nici nu încerc!, chicoti în brațele lui.

*

– Miki, nu am putut să scap. Vei rămâne singur acasă. Atât de mult aș fi vrut să rămân și eu, să ronțăim câte ceva bun și să dormim. Dar nu se poate, micuțule, am promis și n-o pot supăra!, îl mângâie Otilia pe cățel, încercând, de fapt, să se convingă și pe ea însăși că trebuie să meargă la petrecere, deși nu avea niciun chef.

”La urma urmei, asta e! Cu chef, fără chef, e prietena mea, îi voi face pe plac. Și ea a făcut destule pentru mine, chiar dacă nu mereu i-a fost ușor”, încheie Otilia pe un ton de parcă în acel moment luase hotărârea să meargă și nu cu câteva minute înainte, când vorbise cu Camelia la telefon.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.