”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (48)” de Dori Lederer

130
dori lederer franturi de viata serial leviathan.ro diaspora

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.ro– Am venit pentru că m-ai rugat, ești mama mea biologică și te respect pentru că mi-ai dat viață. Am adus două albume cu fotografii, spuse Don deschizând unul dintre ele.

– Motivul pentru care nu te-am crescut, ți l-am spus. Mult mi-aș dori să nu mă judeci, să mă ierți, vorbi Maria cu regret.

”Cât de bine seamănă cu bărbatul cu care l-am făcut”, gândi privindu-l.

– Uite, aici eram pe umerii tatălui meu. Aici, pe bicicleta lui. Îmi făcuse un scăunel și-l prinsese de ghidon, mă lua cu el peste tot. Aici sunt eu, bebe, la botez. Știai de ce m-au botezat Don?

– Da, știu, îngăimă femeia.

– Don vine de la donné, în franceză înseamnă dăruit. M-au considerat mereu darul din partea lui Dumnezeu. Părinții mei m-au iubit și mă iubesc, mi-au oferit dragoste, o familie, educație. N-aș vrea să mă înțelegi greșit. Se spune că sângele apă nu se face. Este adevărat, simt ceva special pentru tine, dar să mă ierți că-mi lipsesc multe. Nu te judec, însă n-am putut să nu mă întreb dacă gura lumii nu a avut cumva mai multă greutate pentru tine, decât dragostea de mamă pentru copilul purtat în pântece. Și n-am putut să nu mă întreb cât de rușine ți-ar fi fost să ieși cu mine de mână pe stradă, mama și copilul ei…

Își înghiți o lacrimă ce-i urcase din inimă și se oprise în gât, o lacrimă, căreia nu-i dădu voie să ajungă până la ochi. Și continuă:

– Nu știu ce a fost în sufletul tău în toți anii aceștia, așa cum nici tu nu știi prea multe despre mine și nici ce ar fi fost în sufletul meu, dacă aflam că am fost adoptat când eram încă un copil. Acum sunt matur, încerc să iau lucrurile cum sunt, dar nu mă pot preface.

– Te înțeleg, fiule, răspunse Maria scurt.

– Ne lipsesc legăturile afective, poate se vor crea în timp. Nu știu… Dar ce știu acum este că nu voi accepta propunerea ta de a lucra la azilul pe care vrei să-l deschizi. Am deja un post la spital, voi fi coleg cu tatăl meu, nu mai are mult până se va pensiona, iar asta e ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Să fiu medic și să lucrez cu tata. Îmi pare rău.

Don se ridică dând de înțeles că trebuie să plece.

– Îți las albumele pentru un timp, să le vezi. Voi trece într-o zi să le iau înapoi, spuse el îmbrățișând-o și ieși pe ușă.

*

David, care își privise sora mirat cât timp ea povestise dezamăgită despre întâlnirea cu fiul ei, tăcu pentru câteva clipe, apoi încercă s-o aducă la realitate:

– Tu ce-ai fi așteptat, Maria? Acest copil nu are un trecut cu tine. Nu tu l-ai vegheat când a fost bolnav, nu tu l-ai plimbat de mânuță când era un țânc, nu ai fost tu la el la școală când era elev. Și multe altele despre care nu ai cum să știi în ce privește creșterea unui copil. Acum este un bărbat în toată firea. A fost sincer cu tine. Sincer și… delicat, înțelegi?

– Da, cred că ai dreptate, se pare că viața nu uită nimic. Se pare că toate se plătesc la un moment dat, răspunse ea dusă pe gânduri.

*

Otilia își făcea obișnuita plimbare la sfârșit de zi, în parcul din apropiere, cu Miki, când Andrei îi răsări în cale ca din pământ.

– Emanuel, ce cauți tu în zona asta?, se arătă plăcut surprinsă.

– Ești singura ființă care-mi spune Emanuel, și-mi era dor să fiu strigat pe numele ăsta.

– Vrei să facem câțiva pași?

– Vreau orice vrei și tu.

– Să vă fac cunoștință, arătă cu capul spre cățelul care îi dădea târcoale, mirosindu-l cu luare aminte. El e Miki, prietenuțul meu patruped. Hai, dragă prietene biped, nu te teme, doar încearcă să afle ce fel de om ești, râse ea.

– Sunt om bun, și-mi place când îmi spui așa.

– Așa cum?

– ”Dragă”, vine de la dragoste, zâmbi bărbatul.

– Pari un adolescent, chiar așa te și porți. Știai?, izbucni Otilia în râs.

– Sunt îndrăgostit, chiar sunt. Și nu știu ce să fac, nu știu cum să mă port cu tine. Mă tem.

– Te temi?, făcu ea ochii mari.

– Da, mă tem, te asemăn cu un puf de păpădie și mă tem să și respir lângă tine, nu vreau să zbori și să te pierd.

– Unde să zbor, omule?

– Habar nu am! Departe de mine, spuse el cu vocea gâtuită.

– Ce e de făcut?, îl privi cu seriozitate.

– Nu știu, chiar nu știu, știu doar că te iubesc, Otilia. Și altceva, nimic.

– Bine, să lăsăm lucrurile să meargă de la sine, hotârî ea. Voi lipsi câteva zile din oraș, plec cu treabă.

– Dar ne putem auzi la telefon?

– Da, putem.

– Atunci, nu vom fi despărțiți. Nu mă vei lăsa singur.

– Nu, nu vom fi. Vom vorbi. Nu vei rămâne singur, îl liniști.

*

Ajunsă acasă, Otilia își făcu o cafea și încercă să-și pună ordine în gânduri.

”Poate că fac o mare prostie, dar și eu îl iubesc. Încă am timp să dau înapoi. Dacă lucrurile vor merge prea departe, va trebui să-mi asum tot ce va mai fi. Oare pot face asta? Oare aș fi pregătită pentru așa ceva? Și dacă mă înșel? Dacă ceea ce simt nu este iubire?”

Apoi, tot ea:

”Dar ce ar putea fi? Nu-mi lipsește nimic. Nici măcar nevoia de a fi cu cineva nu există. Dacă ar fi fost asta, eram de mult cu George. Sau cu oricare alt bărbat. Cred că e ceva mai presus de rațiunea mea. Și acest om îmi place din ce în ce mai mult.”

Întinse mâna după tuburile cu pastile, acolo unde le lăsase, lângă laptop, să le vadă, să nu uite de ele.

”Uite, iau și tratamentul, ăsta e semn bun. Ce va fi să fie, oricum va fi, vom trăi și vom vedea”, puse ea punct gândurilor și se apucă de scris. Simți că ar fi capabilă să scrie până dimineață fără să obosească. Starea asta n-o mai avusese demult, nici nu-și mai amintea de când.

*

Prietena din străinătate terminase treburile pentru care venise, mult mai repede decât gândise și acum avea câteva zile bune de plictiseală. Otilia îi promisese că se vor întâlni pentru o zi să vorbească despre un proiect mai vechi, dar ea insistase să stea împreună mai mult, așa că închiriaseră două camere la un hotel din Capitală.

Pe marginea trotuarului, o bătrânică vindea ghiocei. Femeile se opriră să cumpere. Primăvara își intra în drepturi. O rază de soare străbătu printre crengile copacilor și-i mângâie fața. Otilia închise ochii șoptind: ”raza mea de soare, ce caldă ești.

– Și spui că renunți? Te-ai gândit bine? La vârsta ta mai crezi în dragoste? Cum poți, femeie?, o trezi prietena din visare cu un ton aproape ironic.

– Precum ai auzit, s-a schimbat ceva în viața mea. A apărut un bărbat, iar acest fapt m-a făcut să reconsider plecarea din țară, spuse Otilia hotărâtă.

– Oare nu ai înțeles că dragostea e ceva trecător? Că numai ce e în mână, nu e minciună? Vorbim de bani, de planuri, de viață, chestii serioase, nu ce-mi spui tu aici, continuă femeia vizibil iritată.

– Nu insista, oricum nu te aud. Și apoi, te cunosc. Nu crezi în dragoste, ai disprețuit mereu oamenii îndrăgostiți, dar faptul că tu nu crezi în ceva, nu înseamnă că acel ceva nu există.

– Nu cred, pentru că experiențele m-au învățat asta. Totul este un schimb, în orice există un interes, nu cred în iubiri de-astea și basta!

– Bine, avem și altele de vorbit, nu e nevoie să ne contrazicem, încercă Otilia să-i dea de înțeles că acest subiect nu-l mai vrea deschis vreodată.

*

– Abia așteptam să-mi dai semn că pot să te sun. Îmi era dor să te aud, îmi este dor de tine. Atât de dor, încât parcă toată viața ai fost lângă mine și acum ai plecat, spuse Andrei.

– Mă bucur mult să te aud. Cum ești? Cum ți-a fost ziua?, îl întrebă Otilia.

– Ca de obicei, am lucrat în atelier, am avut câteva treburi în oraș și mi-ai stat în gând în fiecare clipă. Tu cum ai petrecut?

– Eu? Am cumpărat ghiocei, am colindat aiurea cu prietena mea, iar acum sunt aici, singură, în cameră, vorbind cu tine. Și abia aștept să mă întorc acasă la mine.

– Și eu… și eu abia aștept să te revăd. Îmi vei da mâine un semn, când putem vorbi din nou?, o întrebă el.

– Da, mâine voi ajunge mai devreme la hotel. Poimâine plec spre casă. Noapte bună să ai, Emanuel.

– Noapte bună, Otilia. Draga mea Otilia, suspină Emanuel.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.