„Oameni de carton” de Ionuț Cristache

174
mincinos (1)

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roȘi vă întreb: îi mai crede cineva? Și, desigur, noi despre cine vorbim? Acești „giganți de carton” își arcuiesc buzele, se contrazic, le știu pe toate și ne promit fericirea. Și, cu respirația lor întretăiată, par mesagerii unor victorii nemăsurate. Când își termină vorbele sărace și puține, repetate cu poticniri îmbălsămate, rămân doar ecourile unor sunete gâtuite, amorfe, care se topesc în ceva care seamănă cu un sughiț.

Așa par… Jinduitori după muchia spațiului și după marginea timpului. O spoială strălucitoare se adună în ecranul televizorului, iar lumea, pentru ei, pare o coală albă, pe care o vor scrie cu erorile clasice ale doamnelor de ieri, cele mai înțelepte vorbitoare de limbă română și cele mai cultivate dintre toți și toate.

Unii, un fel de șobolani plini de sine, slujesc minciuni nemăsurate și coboară direct dintre cătușe. Fix în virtutea națiunii… Și se agită. S-a întins peste noi o lume în care oamenii mișună bezmetic, toți par grăbiți, unii mănâncă prea repede, iar sosurile și picăturile de ketchup li se preling peste bărbie, alții râd zgomotos și râgâie voievodal peste mulțime.

Rămâne, în liniștea aparentă a toamnei, o întrebare: suferințele și pierderile sunt normale? Și, poate, încă una: cum să-i faci (pe ei) să înțeleagă că va veni, totuși, și o vreme a plecării, atunci când nu mai există, cu certitudine, încă un loc în care să ajungă?

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.