Premiera absolută a operei „La Traviata” de Verdi (6 martie 1853) – articol de Costin Tuchilă

47
premiera absoluta la traviata

fila de calendar rubrica leviathan.roUn eșec de proporții poate fi considerat cel al primului spectacol cu La Traviata, într-o zi de martie, 6, a anului 1853 la Teatrul La Fenice din Veneția. Libret de Francesco Maria Piave, după romanul (dramatizat) Dama cu camelii de Alexandre Dumas-fiul. Dirijor: Gaetano Mares. În distribuție: Fanny Salvini-Donatelli (Violetta Valéry), Lodovico Graziani (Alfredo Germont), Felice Varesi (Giorgio Germont), Speranza Giuseppini (Flora Bervoix), Carlotta Berini (Annina).

Fanny Salvini-Donatelli
Fanny Salvini-Donatelli

Sunt probabil mai multe motive care explică – dacă explică – reacția publicului de la Teatrul La Fenice. Venețienii se dovediseră, de altfel, favorabili creației verdiene în anii anteriori. Dacă primul act a fost primit relativ bine de spectatorii oarecum nedumeriți, până la finalul operei reacția a fost defavorabilă. „Am suferit un fiasco. Timpul va arăta dacă vina e a mea sau a cântăreților”, nota Verdi într-o scrisoare imediat după premieră. Pe de o parte, se cuvine să avem în vedere elemente de psihologie a receptării operei ca gen: timp îndelungat, opera s-a bazat pe subiecte mitologice sau istorice, fiind parcă tributară, de la actul ei de naștere (Orfeu de Monteverdi, 1607) unor astfel de „narațiuni” teatrale. Fără a absolutiza, gustul unei bune părți a publicului era format în această direcție. Or, un subiect contemporan și încă unul care, vai, leza… morala burgheză, adus pe scenă dintr-un roman într-o măsură autobiografic, și el dramatizat (Dama cu camelii de Alexandre Dumas-fiul), cu o femeie ușoară în centrul atenției, în ciuda transformărilor sufletești pe care ea le suferă, și care, pe deasupra, fusese un personaj real, o celebră curtezană din Parisul deceniului al cincilea al veacului, nu era de natură să creeze entuziasm acelui public care accepta orice, doar să se vadă… portretizat pe scenă, nu. Pe de altă parte, dincolo de aceste considerente – relative, firește – este evident că interpretarea nu a fost la înălțime, începând cu distribuirea sopranei Fanny Salvini-Donatelli în rolul Violettei Valéry. Constituția fizică robustă a acesteia stârnise probabil hohotele de râs care se auziseră în sală la scenele de dragoste… Până în ultima clipă, Verdi insistase ca soprana, pe care o considera nepotrivită în acest rol dintr-o lucrare în stil nou pentru opera italiană, să fie schimbată…

Vezi articolul Verdi sub zodia lui Marte de Costin Tuchilă, revista „Luceafărul de dimineață”, nr. 2, februarie 2021, rubrica Audio.

Legenda foto: Interiorul Teatrului La Fenice în 1837 (originalul în Museo Correr) și costumul Violettei Valéry la premiera absolută.

Opera integral cu Angela Gheorghiu (Violetta), Frank Lopardo (Alfredo), Leo Nucci (Giorgio Germont). Dirijor: Sir Georg Solti, regia: Richard Eyre, Covent Garden, Londra

Finalul actului al II-lea: Corul țigăncilor și al toreadorilor

„È strano!… è strano…”, actul I – Maria Callas

Aria „Di Provenza il mar, il suol…”, actul al II-lea – Nicolae Herlea, Orchestra Operei Române din București, dirijor: Jean Bobescu

Duetul „Parigi, o cara…”, actul al III-lea – Joan Sutherland, Luciano Pavarotti, dirijor Richard Bonynge, Opera din Sydney, 1983

Arhiva rubricii Filă de calendar

 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.