Prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite la Paris

742
Vornicul Alecsandri și fiii săi, Vasile și Iancu. Foto: ”Luceafărul”, nr. 11, 1905
Vornicul Alecsandri și fiii săi, Vasile și Iancu. Foto: ”Luceafărul”, nr. 11, 1905

fila de calendar rubrica leviathan.roAcum 164 de ani (25 august 1860) s-a înfiinţat prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite la Paris, titularul agenţiei fiind Ioan (Iancu) Alecsandri, fratele mai mic al scriitorului Vasile Alecsandri.

Fratele mai mic al lui Vasile Alecsandri a fost elev al pensionului lui Victor Cuenim şi al Academiei Mihăilene din Iaşi. Prieten cu Nicolae Bălcescu şi Costache Negri, a luat parte la Revoluţia de la 1848, sprijinind apoi intens emigraţia română. Alături de fratele său mai mare, Alecsandri a fost unul dintre fruntaşii unioniştilor din Moldova. După înscăunarea lui Al. I. Cuza, a ajuns locotenent-colonel, aghiotant al domnitorului şi a îndeplinit, între 1860 şi 1866, funcţia de agent diplomatic al României la Paris şi Londra. În această calitate, a susţinut, cu o desăvârşită abilitate, politica lui Cuza, reuşind să păstreze, în cele mai dificile circumstanţe, o unanim recunoscută demnitate a comportării. Prozatorul și traducătorul Ioan (Iancu) Alecsandri, născut pe 30 decembrie 1826 la Iaşi, a murit pe 15 mai 1884 la Paris.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.