Cu 127 de ani în urmă, în 6 februarie 1898, la Paris, a avut loc prima audiţie a Poemei Române de George Enescu, cu Orchestra Colonne, sub bagheta dirijorului Édouard Colonne. Poema Română a fost dedicată de Enescu, reginei Elisabeta a României.
„Prin estetică şi limbaj, Poema Română se înfăţişează ca o tipică plăsmuire de şcoală naţională romantică; ea este o laudă a patriei de felul acelora exprimate de Liszt prin poemul simfonic Hungaria, de Smetana în ciclul de poeme simfonice Patria mea, de Sibelius în Finlandia, de Albeniz în […] Catalonia.
Forma muzicală a lucrării este mai curând una indecisă, caracterul ei «poematic» rămânând de fapt cel ce se impune atunci când e ascultată, întrucât multiplele ei episoade se constituie şi se înlănţuie în absolută dependenţă de episoaele scenariului bucolic imaginat de autor.
Pentru Enescu, acest opus I nu a însemnat un debut în ceea ce priveşte folosirea materialului folcloric în compoziţie. Printre manuscrisele sale timpurii se numără fantezistul grupaj de patru miniaturi orchestrale intitulat Momente de distracţie (1896), care anticipează, prin câteva dintre citatele folclorice folosite, tematica viitoarelor Rapsodii, precum şi două Suite Române pentru orchestră, ambele fragmentare, totuşi datate («decembrie 1896» şi, respectiv, «ianuarie 1897»), care prefigurează tematic Poema Română (din totalul de cinci citate folosite în Poemă…, trei se regăsesc în cea de-a doua Suită Română). În plus, e posibil ca specificaţia «suită simfonică» din titulatura Poemei Române – nu foarte solid justificată, cum am văzut, de arhitectonica lucrării – să trădeze o oarecare ezitare a compozitorului în a «rupe» cu tiparul formal al Suitelor Române.
Poema Română a fost dedicată de Enescu reginei Elisabeta a României: «Omagiu respectuos M. S. Regina României» sună textul dedicaţiei înscrisă de autor pe frontispiciul lucrării. Ca şi imnul Deşteaptă-te, române! cu care se deschide prima Suită Română, imnul Regatului României cu care se încheie Poema Română este un imn-emblemă a naţiunii, ce se înscrie, muzical şi simbolic, în logica firească a acestei «laude a patriei» cum spuneam că poate fi socotit (şi cum probabil şi-a dorit-o autorul însuşi) ingenuul opus I al lui George Enescu.” – Clemansa Liliana Firca, Enescu – Relevanţa ”secundarului”, București, Editura Institutului Cultural Român, 2005, pag. 63 – 64.
„Momentul «zero» pentru cariera de compozitor a lui Enescu – includerea Poemei Române în seria concertelor pariziene înfiinţată de Édouard Colonne şi Georges Hartmann – s-a dovedit un subiect generos nu numai pentru presa franceză, ci chiar şi pentru cele germană şi engleză din februarie–martie 1898.
Prima audiţie absolută […] a declanșat un număr impresionant de tipărituri. Numai în arhiva Muzeului Naţional «George Enescu» se află – 44 de cronici şi 19 anunţuri.
Opiniile cronicarilor au fost, în general, favorabile, atât la adresa lucrării cât şi a stilului compozitorului, apreciat ca original. Precocitatea creatoare a tânărului Enescu, spontaneitatea inspiraţiei şi siguranţa meşteşugului componistic sunt calităţile cel mai ades citate în presa. În acest sens, un cronicar remarca, în «Le Parisien»: «Poema Română este compusă de un flăcău de şaisprezece ani, pentru care a scrie muzică este floare la ureche.» (Paris, 8.02.1898).
Prin Poema Română, muzicianul trece deja pragul maturităţii, fiind considerat un maestru în compoziţie: «Este într-adevăr uimitor de observat ştiinţa orchestrală remarcabilă pe care o stăpâneşte acest tânăr, care are doar 16 ani. Este o lucrare care ar fi putut fi semnată de un maestru […]. El a făurit o creaţie personală, ceea ce este o mare raritate a epocii noastre. » («Nouvelle Revue Parisienne», Paris, 12.02.1898).
«Din prima lovitură, acest tânăr a făurit o creaţie de maestru şi a fost călduros sărbătorit.» (A. Boisard, în «Le Monde Illustré», Paris, 19.02.1898).
Presa subliniază îndeosebi vasta paletă coloristică a orchestraţiei din Poema Română: «Muzica lui G. Enescu se distinge printr-o savoare cu totul particulară şi o bogăţie a orchestraţiei remarcabilă.» (Auguste Mercadier, în «Le Monde Musicale», Paris, 15.02.1898).”
Sursa: site-ul Muzeului Național „George Enescu”.
Arhiva rubricii Filă de calendar
Ascultând Poema Română , vezi cu ochii minții plaiurule românești cu turmele de mioare pe munți, pădurile de brazi, apele învolburate și tot ce este mai frimos din inima țării.