În urmă cu 211 ani (8 decembrie 1813) avea loc La Universitatea din Viena prima audiţie a Simfoniei a VII-a în La major de Ludwig van Beethoven, dirijată de compozitor, în cadrul unui concert caritabil pentru soldații răniți în bătălia de la Hanau. Simfonia a VII-a în La major, op. 92, are patru părți: Poco sostenuto – Vivace (La major), Allegretto (la minor); Presto – Assai meno presto (trio) (Fa major, Trio în Re major); Allegro con brio (La major). Orchestra: 2 flaute, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoturi, 2 corni, 2 trompete, timpane, corzi.
Simfonia a fost compusă de Ludwig van Beethoven între 1811 și 1812, în timp ce se afla în Boemia, în orașul balnear Teplice. Lucrarea este dedicată contelui Moritz von Fries. Partea a doua, Allegretto, a entuziasmat publicul și a căpătat de-a lungul vremii o mare popularitate, fiind cântată separat de foarte multe ori.
Antony Hopkins spunea despre simfonie: „A șaptea simfonie, poate mai mult decât oricare dintre celelalte, ne dă un sentiment de spontaneitate adevărată; notele par să zboare de pe pagină, pe măsură ce suntem purtați de-a lungul unor valuri de invenție inspirată. Beethoven însuși a vorbit despre asta cu drag ca despre «una dintre cele mai bune opere ale mele». Cine suntem noi pentru a-i contesta judecata?”
Compozitorul Richard Wagner, referindu-se la ritmurile vii care pătrund în operă, a numit-o „apoteoza dansului”.
Un facsimil al manuscrisului Simfoniei a VII-a de Beethoven a fost publicat în 2017 de Figaro Verlag.
Ludwig van Beethoven, Simfonia a VII-a în La major, Orchestra Filarmonicii din Viena, dirijor: Leonard Bernstein, 1979
Arhiva rubricii Filă de calendar
