Primele curse poștale aeriene

75
primele linii postale aeriene

fila de calendar rubrica leviathan.roAcum 103 ani, în 24 iunie 1918 era inaugurată prima cursă poştală, pe calea aerului, între Montréal şi Toronto. Pe o placă modernă aşezată în dreptul Aerodromului Leaside se poate citi şi astăzi: „La ora 10.12, pe 24 iunie 1918, căpitanul Brian Peck de la Royal Air Force și mecanicul caporal C.W. Mathers au decolat de la Bois Franc Polo Grounds din Montréal într-un avion JN-4 Curtiss cu două locuri. Aceştia aveau asupra lor primul sac cu corespondenţe care urmau să fie livrate pe calea aerului în Canada. Vântul și ploaia au lovit din plin micul avion, pilotul fiind forţat să facă două escale de realimentare la Kingston și Deseronto. În cele din urmă, la ora 04.55, Peck și Mathers au aterizat pe aerodromul Leaside. Zborul a fost pus la punct de o organizație civilă, Liga Aeriană a Imperiului Britanic, pentru a demonstra că aviația reprezintă calea viitorului”. Un serviciu regulat expres pe calea aerului a început în anul 1928.

Pe 24 iunie 1926, acum 93 de ani, a avut loc inaugurarea primei linii aeriene naţionale civile, pe ruta Bucureşti – Galaţi, cu avioane italiene de transport civil de tip „Ansaldo” şi a primului serviciu poştal aerian intern. Aeroportul Galaţi a funcţionat până în 1958, atunci când a fost desfiinţat, la cererea sovieticilor, şi mutat la Suceava. Aeroportul Galaţi a fost situat aproximativ pe locul actualului Mall din cartierul Aviaţiei.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.