„Râsu’-plânsu’ ” de Milena Munteanu

156
rasu plansu

logo my two cents rubrica leviathanRomânului nu îi lipsește hazul, iar eu mă tot minunez cât de inovative și surprinzătoare sunt unele expresii, cât de bogată e limba noastră în astfel de exprimări, ele fiind uneori chiar șocante.

Vorbind despre cineva care a murit, românul spune că „a dat ortul popii”, „stă la taifas cu îngerii”, sau „e în pază, la dreapta lui Dumnezeu”.

Cum „nuntă fară lacrimi și înmormântare fară râs nu există”, nu știi când poți da din plâns în râs, de nu mai știi dacă e de rău sau de bine.

Românul preferă de multe ori să nu stârpească răul din rădăcină, să îl poată lua în răspăr, să poată face haz de necaz. Asta, în ciuda tragismului înrădăcinat în mentalul colectiv, clădit pe o istorie de greutăți și nedreptăți, care a inspirat, poate, fatalismul ilustrat emblematic și în Miorița.

E clar că românului îi pasă. Că râde sau plânge, e mai puțin important, dar îi pasă.

Mai greu de dus mi se pare indiferența exprimată în expresia „mi se rupe”, sau, cum am auzit zilele trecute pe cineva: „Mă imunizez la morți… Probabil, nici nu o să mai știu când sunt și eu, mort. Asta înainte de a muri…”

Să fie asta indiferență sau înțelepciune legată de „cine moare de grija altuia…”?

Să fie vorba despre o „imunitate” dobândită pe timp de pandemie la terțe suferințe, căci, tot vorba românului, oare cine nu are suficientă putere să confrunte problemele altora? Asta până ne vine nouă rândul și atunci lucrurile se înțeleg, brusc, altfel, căci: „fiecare moare pentru el singur”.  Până atunci însă, românul face haz de necaz, cât poate, până poate.

Tocmai când credeam că știu câte ceva despre ce se poate spune în situații ca cele mai sus menționate, am primit de la o prietenă, o prețuită și respectată poetesă (al cărei nume nu-l voi menționa!), un scurt mesaj intitulat „A crăpa – sau despre bogăția limbii române”, care m-a impresionat în mod deosebit. Conținea exprimări inventive, colorate, unele chiar grafice, pictate pe canvasul extraordinar al limbii române care continuă să surprindă prin plasticitate, printr-o gândire în același timp ortodoxă și neortodoxă, prin paralele pe care nici o altă limbă nu le poate imagina.

Mi-am dat seama că oricât de înalte sunt așteptările în acest domeniu, ele vor fi mereu depășite de realitatea creativității de acasă, a umorului de o factură aparte, a hazului de necaz. Românul e un expert în râsu’-plânsu’.

Toronto, Canada

Arhiva rubricii My Two Cents de Milena Munteanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.