„Recunosc…” de Cornelia Bartels

Adevărat! Încă de la bun început trebuie să recunosc că de câteva zile, mai exact de sâmbăta trecută, nu mă simt în apele mele. Nu-mi pot aduna gândurile, nu pot așterne niciun rând pe hârtie. Un sentiment de apăsare, de gol în suflet mă apasă zi și noapte. Dar nici Hugo nu a fost într-o formă bună, ba, din contră, chiar mi-am făcut mari probleme și din cauza lui, căci atunci când el are ceva,  eu sufăr pe lângă el de două ori mai mult. Asta e! Nu pot schimba nimic… Recunosc că este greu să modific ceva în acest sens și cu toate că mă străduiesc să gândesc pozitiv în astfel de situații, tot pozitivismul meu și toate gândurile mele bune sunt îngropate, acaparate de valuri de gânduri negative, apăsătoare. Cu siguranță că a trecut peste noi un nor încărcat cu o astfel de energie, brăzdând cerul de deasupra capetelor noastre, dar cu siguranță că și alte unde și gânduri negative, răufăcătoare ne-au întâmpinat pe drumurile noastre, în fața cărora nu ne-am putut apăra singuri. Întreaga săptămână a trecut cu greu, dar încet, încet, ajutați de oameni dragi, iubitori și credincioși,  de rugăciunile lor și ale mele, am reușit să ne descotorosim de astă dată de tot răul și energia negativă care ne întunecase sufletele, trupurile, gândurile… Doamne ajută! Tocmai azi dimineață, este joi, 23 octombrie, m-am sculat cu alte gânduri și chiar și soarele strălucea pe un cer senin ca lacrima. Am profitat amândoi și ne-am grăbit să ieșim afară. Aveam nevoie de aer curat și de cer senin… încărcat de toată energia pozitivă a căldurii și a luminii soarelui, bucurându-ne  din plin de clipele senine. Dar nu a durat mult, căci acum este iar vânt, frig și plouă… Deh! Așa e vremea pe la noi acum. Ne-am pozitivat azi dimineață, stând pe balcon alături de Hugo. Și lui îi merge bine. Eu mi-am lăsat obrajii să fie încălziți de razele soarelui și mângâiați de  boarea de vânt binefăcătoare. Acum, în casă, caut să-mi adun iar gândurile recâștigate și să mă regăsesc pe mine însămi… Nu este ușor, dar nu mă las. Am citit deunăzi că fiecare zi are povestea ei. Important este să faci parte  din ea ș-apoi să mi-o povestesc după sufletul meu… Mă retrag în lumea amintirilor mele, adunate și păstrate cu atâta grijă, în lumea adevăraților prieteni pe care îi mai am, recăpătându-mi puterea și liniștea pierdute, risipite parcă, furate de un duh rău. Îmi caut locul pe care l-am iubit și care mi-a dăruit ocrotirea, îmi doresc să-l regăsesc, regăsindu-mă. Și, adevărat, în lumea amintirilor îmi regăsesc liniștea dorită, ele sunt ca un paradis pentru sufletul și trupul meu, un loc din care nu voi fi niciodată de nimeni alungată…

Recunosc că în tinerețea mea reportericească am cunoscut multe situații fericite, am luat legătura cu foarte multe persoane cu care am stat de vorbă, destăinuindu-ne. Dar nu toate întâlnirile, convorbirile mi-au rămas vii în memoria amintirilor. Îmi este greu să-mi aduc aminte de unele momente, să-mi reamintesc chipul intervievatului și întreaga atmosferă. Dar cu toate astea, apelez destul de des la memoria amintirilor mele, îmi face bine. Mă bucur că le pot regăsi în arhiva sufletului…

Așa sunt, de pildă, momentele petrecute în atelierul pictorului Constantin Piliuță, la ușa căruia aș bate deseori când mă simt însingurată, aducându-mi aminte de întreaga atmosferă ce domnea acolo. O atmosferă vie, plină de culoare, de prietenie, învăluită în fumul de țigară, care dădea un ton misterios întâlnirilor. Am regăsit, tot răsfoind filele albumului amintirilor, o convorbire a noastră ce a fost publicată în Almanahul Flacăra din 1977, pe care am retrăit-o acum cu o mare bucurie, ca și cum ar fi aievea și pe care o voi decupa și pentru voi, ca să vă bucurați alături de mine… Și așa, recunosc, nu mă mai simt singură…

Așadar, să batem discret la ușa atelierului, loc în care vom fi, cu siguranță, bine primiți ca întotdeauna, de pictorul Constantin Piliuță, mereu gata să stea de vorbă cu un prieten, la o țigară.

„În atelierul său, parcă lipit de cer, atâta lumină se adună între pereții albi, pictorul Constantin Piliuță face o pauză de lucru în compania vecinului său, graficianul Bojan Gheorghe. Pășesc în atelier stânjenită de pânzele ce par a vorbi singure. Un arlechino, «proaspăt vopsit » stă învelit într-un mov puternic, parcă își trage sufletul între două apariții, un alt tablou cu flori gri, transparente, ți-e frică să le atingi, par de sticlă, un peisaj de iarnă cu trei cai, puncte negre în albul-albăstrui al vopselei, și peste toate privește, cu o frunză portocalie în mână, scriitorul Marin Preda dintr-un tablou recent terminat de pictor…

Pentru cititorii Almanahului am dori să aflăm la ce lucrați acum?

Am pregătit o expoziție care s-a deschis pe data de 16 octombrie în sala Ministerului de Externe, o expoziție la care particip alături de Viorel Mărgineanu și Traian Brădean. Îmi place să cred că mulți dintre cititori au și văzut-o. Și în februarie voi avea o altă expoziție, la Municipiu.

Ce înseamnă „pregătesc” o expoziție?

Adică stai 18-20 de ore în atelier în fiecare zi. Muncești într-una, cauți forme noi care să te reprezinte mai bine, cu mai multă substanță și cu mai puține mijloace de expresie. Acum se apropie și marele eveniment – sărbătorirea centenarului Independenței – la care vreau să fiu prezent. În  acest scop am lucrat și terminat compoziția Atacul de la Smârdan, care a și fost expusă în 5 expoziții.

Continuați seria acestor compoziții?

Da. Intenționez să continui cu încă trei compoziții, toate având ca tematică Războiul de Independență.

Cât timp lucrați la un tablou?

Se lucrează mult. Câteodată îl pun deoparte și apoi, după un timp, îl lucrez în continuare. Eu sunt un exploziv. Gândesc cu mult înainte tabloul și apoi încep să-l lucrez. Atunci merge mai ușor. Am clar în memorie ce trebuie să fac, nu improvizez în fața șevaletului, pentru că totul este gândit de la început.

Un gând pentru cititorii Almanahului… 

Îi invit la vernisajul expoziției mele din luna februarie – unde voi avea expuse și pictură și desen în peniță.”

Recunosc că tare mi–aș fi dorit să pot da timpul înapoi și să pășesc, ca odinioară, în sala de expoziții și să-mi umplu ochii și sufletul cu frumusețea tablourilor expuse…

Mönchengladbach, Germania

Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:

leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com; 

pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online – click aici.

Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels