”Recuperatoarea” de Florentina Loredana Dalian

377
Proza de Florentina Loredana Dalian leviathan.ro

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.roAm făcut de toate-n viaţă. Aveam obiceiul să spun despre mine că numa’ garduri n-am sărit şi pe variantă n-am fost. Ce îngâmfată! Uitasem că mai există atâtea profesii respectabile pe care nu doar că nu le-am exercitat vreodată, dar nici prin cap nu mi-ar fi trecut că le-aş putea face. Cum ar fi, de exemplu, cea de recuperator. Să nu-mi spuneţi că nu ştiţi ce-i ăla! Recuperatorul e o persoană cât se poate de fioroasă, semănând cu Leonard Doroftei după ce a încasat-o la moacă şi se repede furibund către adversar cu gândul mişel de a-l băga între corzi, să-i administreze vreo două (sau vreo nouă) să-l sature, apoi să-l facă K. O. Acest individ fioros, zis Recuperatorul, vine la tine călare pe situaţie şi se întoarce călare pe ce s-o nimeri, da-n orice caz, având la teşcherea banii pe care ţi i-a împrumutat demult un prieten pe care tu, sărmanul şi ocupatul de tine, ai uitat (nu de altceva) să-i înapoiezi. Ce, nu-i ai? Ai de-a face cu Recuperatorul. Nu vrei să-i dai? Acelaşi Recuperator, cu sadismul specific celor din breaslă, îţi descrie mai întâi chinurile şi vaccinurile la care urmează să fii supus, tu şi cu tot neamul tău de hahalere nehalite care se hrănesc din banii altuia, după care trece la fapte, dacă nu te simţi să ”decartezi” nici la a treia somaţie. Pe onoarea mea de… Recuperator, c-aşa se-ntâmplă! De unde ştiu? M-am documentat, fraţilor. Că eu nu plec niciodată în misiune nedocumentată. Ce, protestaţi cum că n-aş corespunde portretului robot pe care l-am descris mai sus? Vă înşelaţi! Dacă nu mă credeţi pe mine, întrebaţi-l pe amicul meu, F. M. C. El aşa mă vede, ca pe Leonard Doroftei repezindu-se spre adversar, c-o falcă-n cer şi una-n pământ. Altfel de ce m-ar fi angajat tocmai pe mine pe post de recuperator, rugându-mă ca, în drumul nostru spre Stână, să mă opresc într-un sat şi să mă duc la X şi să-i cer cele trei milioane jumate pe care i le datorează. Eu, de felul meu, sunt fată ascultătoare. Şi săritoare. Uneori la gât, dar numai când mă ’nervez. Şi-apoi, când te roagă un prieten, şi mai ales unul ca Florin, care te momeşte cu o mâncărică bună de post, constând dintr-o chestie cu aspect de terci, compusă din orez şi dovleac, cum ai putea să-l refuzi? Aşa că n-am stat pe gânduri, ce să mă mai întreb dacă aş corespunde portretului robot sau portretului Monalisei? Mi-am pus muşchii pe mine, mi-am tras faţa lui Doroftei în cea mai cruntă mizerie, am repetat lecţia citită în manualele de specialitate şi… la drum! Ajunsă la destinație, m-am dat jos din maşină şi am pornit precum Xena, prinţesa războinică, spre împricinatul X(ulică). Intru într-o chestie care semăna c-un fel de bar la o vreme trecută demult de ora închiderii (întrucât n-avea nici măcar un client adormit rămas acolo din ziua precedentă), mă-mpiedic în semiobscuritate de ceva ce m-am dumirit ulterior că ar fi o masă de biliard, pe lângă care se învârtea un copil. Îmi pun o mână-n şold, bat cu ailaltă-n masă (măcar copilul să-l impresionez!) şi răcnesc ca o walkirie înjunghiată: ”Tac-to i-acasăăă?” Ăla mic dispare după o perdea, iar în locul lui apare numitul tată. Când i-am văzut faţa, mi s-au mai înmuiat elanurile războinice. Despre genunchi nu mai vorbesc! Dar mă dădeam tot băţoasă. Dau să-ncep c-o glumă: ”Au venit recuperatorii.” Ăluia i-au căzut fălcile precum buldogului din ”Tom şi Jerry” (se pare că-l nimerisem în plex fără să intenţionez). Uitând de manualul de specialitate, încerc să-l liniştesc zâmbind (nu de alta, dar n-aveam chef să aplic tehnici de resuscitare pe moaca lui) şi-i spun corect cine şi de ce m-a trimis. Îmi aruncă priviri ucigaşe (credea el) şi-mi explică răstit că nu ştie cine-i F. M. C. şi nici despre ce bani e vorba. Ha! Cu mine ţi-ai găsit să mergi la intimidare? Oi fi arătând eu a jumate doamnă, dar am crescut pe maidan, la noi, la Munteni-Buzău. În fine, buldogul reuşeşte să mă convingă că pesemne e o greşeală, după care-mi zic că precis n-am nimerit eu clădirea. Plec la maşină unde-mi lăsasem telefonul, îl sun pe Florin şi-l mai întreb o dată adresa şi, spre surprinderea tuturor, dar mai ales a buldogului, acesta îmi confirmă că nu greşisem. Dar că stai să vezi că, de fapt, buldogul-tată, va să zică buldogul bătrân are să-i dea banii contra unui ţap ş.a.m.d. Nu vă mai obosesc cu-atâtea animale. Fapt e că m-am întors din nou în misiune, ăla, când m-a văzut, să mă pupe nu alta, eu pe el, asemenea. Am mai schimbat câteva drăgălăşenii din care am aflat că el n-are nicio treabă cu ta’su. Mă rog! Cert e că mai aveam puţin şi ieşeam de acolo şi bătută şi cu banii nedaţi.

À propos, dacă aveți careva ceva de recuperat, ofer servicii de calitate, la prețuri negociabile. À bientôt!

Slobozia, 17 decembrie 2011

(Text recuperat dintr-o mai veche cronică de stână)

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.