”Scrisori către sora Zoe” de Florentina Loredana Dalian

601
florentina loredana dalian scrisosri catre zoe gala galaction

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.roAcesta este titlul incitant ales chiar de autor, scriitorul Gala Galaction (pr. Grigore Pișculescu), colecției de scrisori inedite publicate de Editura ”Muzeul Literaturii Române”, cu o prefață de Marius Mazilu. Doar am lăsat cartea din mână și notez câteva impresii la cald. Nu e cronică, habar n-am cum se face și nici nu mă interesează. Dar mi-aș dori să fie un imbold pentru cititori, măcar și pentru aleasa frumusețe a stilului epistolar, cu atât mai mult cu cât ea înfățișează pe tânărul student, pe atunci, abia trecut de vârsta de 20 de ani.

Gala Galaction
Gala Galaction

Cartea are două părți: scrisorile lui Gala Galaction către Zoe Dimitriu-Marcoci, pe atunci soră la Mănăstirea Agapia, cea care, la 17 aprilie 1903, avea să-i devină soție și scrisorile aceluiași (semnate Gr. Pișculescu) către doamna dr. Olga Sacara-Tulbure, o prietenă comună, locuind la Techirghiol. Tânărul student bucureștean pare frământat sufletește o vreme, cu sufletul divizat, împărțindu-se, cu generozitate – epistolar numai! – între Agapia și Techirghiol. Chiar dacă apropierea e vădit mai mare față de sora Zoe – ”dragă surioară”, cealaltă rămânând mereu (poate și datorită respectului cuvenit unei persoane mai în vârstă) ”mult stimată Doamnă”. Citind cele aproape 300 de pagini, am avut impresia că, dacă ar fi putut, ar fi ales o combinație între cele două: de la una, ascuțimea spiritului și rafinamentul intelectual (Olga), de la cealaltă – tinerețea și neprihănirea (Zoe). Totuși, când își dă seama că apele s-au tulburat, ia taurul de coarne cavalerește, limpezind lucrurile, nu fără oarecari păreri de rău pentru suferința provocată doctoriței, păreri de rău la care aderă chiar și sora Zoe, la curent cu frământările studentului Pișculescu. E impresionantă noblețea sufletească, de simțire, gândire și acțiune a celor trei protagoniști, într-o situație în care oamenii banali și lipsiți de o elementară educație ar cădea în cea mai neagră mocirlă. Odată lucrurile lămurite, lumea-și reia cursul ei firesc. Tânărul alege lucid, nu știu dacă neapărat ceea ce-i era mai drag, dar în mod cert ceea ce-i era mai de folos ca viitor preot. Cei doi se căsătoresc, după o corespondență și o așteptare dureroasă de cinci ani, întreruptă de scurte perioade în care se întâlnesc, iar Olga Sacara le devine nașă de cununie.

Mai jos, două fragmente care impresionează prin lirismul lor, anunțând pe sensibilul prozator de mai târziu:

Gala Galaction către Zoe Dimitriu-Marcoci:

”13 iulie 1902. Aleele de tei curgeau goale, lungi și drepte. Dimineața era aurie și curată. Și, în calmul ei, sufletul meu te-a chemat și te-a iubit, cu toată tăria dureroasă a acestei nouă despărțiri prin care trecurăm și sub nesfârșitul văl de rugăciune, pe care sufletul meu i-L desfășură Celui Prea Înalt, peste a tot ce-mi ești, peste a tot ce-ți sânt… Mi-am adus aminte de revenirea mea în București, cea de acum 4 ani: ca și azi, ziua în care am ieșit la șosea (a doua zi de revenire) era sâmbătă. Dar, vezi, ce suprapunere, astăzi e 13 iulie, ziua aniversară a întâlnirei noastre pe cărarea vieței! Vor fi patru ani, astăzi, spre seară, de când născurăm unul pentru altul. Ah! toate aceste gânduri se țes, atât de des și de complicat, în sufletu-mi, încât nu mai pot alege în vorbe anume noianul de binecuvântări ce viază în mine, numelui lui Dumnezeu, dulcea și îndurerata mea iubire, farmecul subtil al amintirei și durerea ceasului de azi…” (pg. 212, Arhiva MNLR, nr. inventar 17007)

Gala Galaction către Olga Sacara-Tulbure:

”26 mai 1901. […] Din colivia Podului, Dunărea mi-a năzărit vastă și pustie, iar dupe mlaștinele Borcei, am intrat în Bărăgan. Ploua. Sub oblicitatea ploaiei, ierburile se plecau până-n pământ, numărând precipitat, din vârfuri, izbitura stropilor. Șanțurile se făceau rame de oglinzi orbite. Oglinzile sufletului meu vedeau însă limpede: o lumină de ideal asfințit visa crizanteme și lalele de-a lungul nesfârșirei lor… O, da, această zi de 24 mai fu splendidă între splendidele ei surori. «În ora înfățișărei mele înaintea Lui, aș vrea să fii lângă mine…» Iată un mărgăritar, prea scumpă Doamnă, pe care mi l-ați dăruit pe malul mărei în această zi. Am avut aerul că nu-l prea înțeleg, luându-mă dupe zborul unei glume, însă e cel mai nobil dar cu care ați fi putut răspunde vasalităței mele de simțire, de artă și de filosofie. […] Permiteți-mi să țiu minte și să păstrez de-a pururi acest dar neprețuit… […] În zorii lui 24 iulie 1898, duceam spre București, pe deasupra unui lanț, format din ploaia din ajun, numele și icoana Dv., ca și astă-seară, 24 mai 1901! Ce potrivire adâncă! Sunt de atunci trei ani fără două luni…” (pg. 260, arhiva MNLR, nr. inventar 12351). 

Cam atât. O carte care te ajută dacă vrei să te refugiezi din grosolănia acestei lumi. Chiar dacă e mai rău atunci când dai din nou cu ochii de ea.

Slobozia, 5 iunie 2016

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.