Soprana Eva Děpoltová a încetat din viață

600
Eva Děpoltová Foto Tasr
Eva Děpoltová. Foto: Tasr

rubrica corespondenta leviathan,ro logoSoprana Eva Děpoltová, solistă a Operei de Stat din Praga, a încetat din viață, la vârsta de 71 de ani, duminică, 16 iulie 2017, a anunţat directoarea operei Teatrului Naţional şi a Operei de Stat, Silvia Hroncová.

Eva Děpoltová s-a născut la 5 august 1945 la Bratislava. A absolvit Academia de Muzică din Praga, tehnica ei de canto fiind substanțial influenţată de profesoara Zdeňka Ziková. Încă din perioada studiilor, cânta la Teatrul Naţional din Praga și pe alte scene. Dar înaintea carierei de solistă de operă, Děpoltová, ca şi Eva Urbanová mai târziu, s-a dedicat altui gen – cânta cu un grup de big beat.

În anul 1973 a devenit solistă a Teatrului de Stat din Ostrava, de unde s-a transferat la Bratislava. În perioada când a activat la Ostrava şi la Teatrul Naţional Slovac a interpretat roluri semnificative din repertoriul universal şi ceh, care i-au deschis rapid drumul spre scenele internaţionale: Turandot şi Lady Macbeth (în Germania, la Istanbul şi la Teheran), Violetta (la Düsseldorf) ș.a.

Solistă a Operei din Praga timp de 25 de ani, cânta pe prima scenă cehă în Manon Lescaut” de Puccini, ”Don Giovanni” (Dona Anna) și Nunta lui Figaro” (Contesa) de Mozart, ”Fidelio” (Leonora) de Beethoven, în opere de Dvořák și Smetana. A cântat frecvent în compania Filarmonicii cehe.

Eva Děpoltová a colaborat şi cu radioul, televiziunea şi casele de discuri, contribuind  la numeroase înregistrări integrale de opere complete: Šárka”, ”Dalibor”, ”Libuše”, ”Sărutul”, ”Eva”, ”Lucerna”, ”Don Giovanni”, ”Jocuri despre Maria”. Vesiunea discografică a operei lui Bohuslav Martinů, ”Jocuri despre Maria”, în care a interpretat rolul Pascalinei, a obţinut Prix Caecilia.

Lidia Našincová

Corespondență din Praga

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.