„Sosirea lui Carol I pe meleaguri româneşti” de Daniela Șontică

87
memor daniela sontica printul carol I sosire romania

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roLa 10 mai 1866, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era încoronat la Bucureşti ca domnitor al României.

Când a coborât pe malul românesc al Dunării, nimeni nu l-a cunoscut pe prinţul ce venea să conducă destinele unei ţări, şi ea necunoscută pentru el. Cu franceza lui impecabilă, Ion C. Brătianu, care îl însoţise de la Paris, a reuşit să intermedieze între Carol şi românii care îl aşteptau.

Scriitoarea Mite Kremnitz povesteşte în cartea Regele Carol al României despre lunga călătorie: „Căruţa poştei alerga în vrerea lui Dumnezeu; opt cai erau înhămaţi la ea şi doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoţând chiote şi strigăte şi cu nesfârşitele lor bice pocnind într-una peste cai. Frânele şi ştreangurile s-au rupt de mai multe ori în cursul noptii. Tot la trei ceasuri se schimbau vizitiii şi caii la conacuri”.

Prinţului Carol i-au trebuit 24 de ore să străbată drumul de la intrarea în ţară până la Bucureşti. Prin sate şi orăşele era salutat de oameni de tot felul: unii stăteau în cerdacurile frumoaselor case, ale vilelor ridicate în genul castelelor, alţii ieşeau pe brânci din bordeie, îmbrăcaţi sărăcăcios. În seara de 9 mai a ajuns la moşia boierilor Goleşti, unul dintre iluştrii patrioţi şi cărturari ai familiei, Nicolae Golescu, fiind chiar membru al Locotenenţei Domneşti. Acolo a dormit Prinţul Carol în noaptea aceea. Vestea sosirii „Prinţului străin” a însufleţit poporul, astfel încât, de la Goleşti până în Capitală, românii i-au ieşit cu miile în întâmpinare.

Însemnările scriitoarei Mite Kremnitz ne descriu atmosfera acelor momente: „O nesfârşită mulţime de echipaje strălucite şi tot pe atâtea trăsuri ţărăneşti – cu miile şi miile îi ieşiră înainte, pe când se apropia de oraş, însoţit de-o escortă militară şi de sute de sprinteni ţărani călari. Un fel de beţie îi cuprinsese pe toţi, sub cerul acesta larg, în lumina strălucitoare a Orientului. Era norocul, era viitorul care îşi făcea aici intrarea şi toți chioteau împrejur cu încrederea aceea neînţeleasă a omului cu sufletul curat şi cu presimţirea adâncă a celui neprefăcut”.

Lumea l-a înconjurat şi l-a urmat pe prinţ până la Mitropolie, unde, îmbrăcat în odăjdii aurite, mitropolitul Nifon i-a dat binecuvântarea şi a săvârşit o slujbă de Te Deum. Însoţit de mitropolit, de cei trei membri ai Locotenenţei Domneşti şi de membrii Guvernului, prinţul a mers la Camera Deputaţilor. I s-a citit în franceză textul jurământului: „Jur de a păzi legile României; de a menţine drepturile sale şi integritatea teritoriului”, iar Carol a spus româneşte: „Jur!”. Domnitorul ales a rostit şi o scurtă cuvântare, în care, printre altele, a spus: „Numai Dumnezeu poate şti ce va rezerva viitorul ţării noastre. În ceea ce ne priveşte, să ne limităm la a ne face datoria! Traiască România!”

Domnitorul a plecat la Palatul Regal, acolo unde locuise şi Alexandru Ioan Cuza. A oferit o masă celor care l-au însoţit, după care a făcut o plimbare prin Bucureşti. Prima zi a lui Carol ca domnitor s-a terminat prin alcătuirea noului Consiliu de Miniştri, activitate care s-a prelungit până după miezul nopţii. Aşa a luat sfârşit ziua de 10 mai 1866.

În proclamaţia de a doua zi, noul domnitor spunea: „Români! Sunt al vostru din toata inima şi din tot sufletul meu. Vă puteţi bizui pe mine mereu, cum mă voi baza şi eu pe voi”.

Vezi și: Carol I, proclamat domnitor al României

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.