„Sosirea lui Carol I pe meleaguri româneşti” de Daniela Șontică

209
memor daniela sontica printul carol I sosire romania

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roLa 10 mai 1866, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era încoronat la Bucureşti ca domnitor al României.

Când a coborât pe malul românesc al Dunării, nimeni nu l-a cunoscut pe prinţul ce venea să conducă destinele unei ţări, şi ea necunoscută pentru el. Cu franceza lui impecabilă, Ion C. Brătianu, care îl însoţise de la Paris, a reuşit să intermedieze între Carol şi românii care îl aşteptau.

Scriitoarea Mite Kremnitz povesteşte în cartea Regele Carol al României despre lunga călătorie: „Căruţa poştei alerga în vrerea lui Dumnezeu; opt cai erau înhămaţi la ea şi doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoţând chiote şi strigăte şi cu nesfârşitele lor bice pocnind într-una peste cai. Frânele şi ştreangurile s-au rupt de mai multe ori în cursul noptii. Tot la trei ceasuri se schimbau vizitiii şi caii la conacuri”.

Prinţului Carol i-au trebuit 24 de ore să străbată drumul de la intrarea în ţară până la Bucureşti. Prin sate şi orăşele era salutat de oameni de tot felul: unii stăteau în cerdacurile frumoaselor case, ale vilelor ridicate în genul castelelor, alţii ieşeau pe brânci din bordeie, îmbrăcaţi sărăcăcios. În seara de 9 mai a ajuns la moşia boierilor Goleşti, unul dintre iluştrii patrioţi şi cărturari ai familiei, Nicolae Golescu, fiind chiar membru al Locotenenţei Domneşti. Acolo a dormit Prinţul Carol în noaptea aceea. Vestea sosirii „Prinţului străin” a însufleţit poporul, astfel încât, de la Goleşti până în Capitală, românii i-au ieşit cu miile în întâmpinare.

Însemnările scriitoarei Mite Kremnitz ne descriu atmosfera acelor momente: „O nesfârşită mulţime de echipaje strălucite şi tot pe atâtea trăsuri ţărăneşti – cu miile şi miile îi ieşiră înainte, pe când se apropia de oraş, însoţit de-o escortă militară şi de sute de sprinteni ţărani călari. Un fel de beţie îi cuprinsese pe toţi, sub cerul acesta larg, în lumina strălucitoare a Orientului. Era norocul, era viitorul care îşi făcea aici intrarea şi toți chioteau împrejur cu încrederea aceea neînţeleasă a omului cu sufletul curat şi cu presimţirea adâncă a celui neprefăcut”.

Lumea l-a înconjurat şi l-a urmat pe prinţ până la Mitropolie, unde, îmbrăcat în odăjdii aurite, mitropolitul Nifon i-a dat binecuvântarea şi a săvârşit o slujbă de Te Deum. Însoţit de mitropolit, de cei trei membri ai Locotenenţei Domneşti şi de membrii Guvernului, prinţul a mers la Camera Deputaţilor. I s-a citit în franceză textul jurământului: „Jur de a păzi legile României; de a menţine drepturile sale şi integritatea teritoriului”, iar Carol a spus româneşte: „Jur!”. Domnitorul ales a rostit şi o scurtă cuvântare, în care, printre altele, a spus: „Numai Dumnezeu poate şti ce va rezerva viitorul ţării noastre. În ceea ce ne priveşte, să ne limităm la a ne face datoria! Traiască România!”

Domnitorul a plecat la Palatul Regal, acolo unde locuise şi Alexandru Ioan Cuza. A oferit o masă celor care l-au însoţit, după care a făcut o plimbare prin Bucureşti. Prima zi a lui Carol ca domnitor s-a terminat prin alcătuirea noului Consiliu de Miniştri, activitate care s-a prelungit până după miezul nopţii. Aşa a luat sfârşit ziua de 10 mai 1866.

În proclamaţia de a doua zi, noul domnitor spunea: „Români! Sunt al vostru din toata inima şi din tot sufletul meu. Vă puteţi bizui pe mine mereu, cum mă voi baza şi eu pe voi”.

Vezi și: Carol I, proclamat domnitor al României

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.