Duminică, 3 noiembrie 2024, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, va avea loc deschiderea oficială a celei de-a 9-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, eveniment organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj în perioada 3–17 noiembrie. În cele cincisprezece zile de festival, vor fi prezente la Cluj 15 companii.
Gábor Tompa, directorul Festivalului, a declarat în cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia evenimentului că tema ediției din acest an este 35 de ani după schimbarea regimului. Acesta a subliniat: „Cei 35 de ani care au trecut de la schimbarea regimului reprezintă aproape o dată și jumătate mai mult decât am trăit sub dictatura lui Ceaușescu. Ce s-a întâmplat în tot acest răstimp cu libertatea care «ne-a invadat peste noapte»? Sau am trăit foarte pe scurt doar iluzia acesteia? Am făcut, oare, radiografia totală sau măcar parțială a evenimentelor trecutului să o putem lua din nou de la capăt și să privim spre viitor cu conștiința curată? Revoluție sau lovitură de stat? Democrație civică slobozită sau o Europă de Est colonizată? De atunci, au crescut două generații din cei născuți după ‘89 fără să primească răspunsuri la aceste întrebări.”
Acesta a menționat că, din cauza dificultăților financiare, organizarea festivalului a fost mult timp incertă în acest an. Cu toate acestea, în ciuda unui buget mai redus, conducerea teatrului a hotărât să mențină continuitatea evenimentului, concentrându-se astfel mai mult pe producțiile locale în cadrul programului din acest an.
Pe parcursul celor cincisprezece zile ale festivalului, publicul clujean va avea oportunitatea de a se bucura de spectacole susținute de companii teatrale naționale și internaționale de renume, precum: ARCUB (România), Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti (România), SFUMATO Theatre Laboratory (Bulgaria), Teatrul Maghiar de Stat Cluj (România), Teatrul Dramatic Iugoslav (Serbia), Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca (România), Teatrul Național Miskolc (Ungaria), Teatrul German de Stat Timişoara (România), Teatrul de Balet din Székesfehérvár (Ungaria), Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Harag György” (România), Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós” & Yorick Studio (România), Teatrul de Stat „Stoyan Bachvarov” (Bulgaria), Vígszínház (Ungaria) Atelier 3+1 (Franța), Teatrul Naţional Sloven din Nova Gorica (Slovenia).
Ca și în anii precedenți, programul va fi îmbogățit prin evenimente conexe, incluzând dialoguri cu creatorii spectacolelor după fiecare reprezentație, precum și vernisaje, lansări de carte și mese rotunde, oferind astfel un cadru complet de reflecție și schimb de idei.
Co-organizator: Fundația Corvineum. Finanțatori: Ministerul Culturii, Guvernul Ungariei și Fondul Bethlen Gábor, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Uniunea Teatrelor din Europa, Energobit, Fundația Communitas, UNITER, Consiliul Județean Cluj. Partener de mobilitate: RMB Inter Auto.
Programul detaliat, precum și informații suplimentare despre spectacole și evenimentele din cadrul Festivalului pot fi consultate pe site-ul oficial al teatrului: huntheater.ro.
Toate spectacolele beneficiază de traducere în limbile română, maghiară și engleză.
Biletele pentru spectacolele din cadrul Festivalului sunt disponibile online pe huntheater.biletmaster.ro și pot fi achiziționate, de asemenea, de la Casa de bilete a teatrului. În cazul spectacolului Pietonul aerului, biletele pot fi achiziționate de pe bilete.ro sau direct de la Casa de bilete a Teatrului Național din Cluj-Napoca.
Casa de bilete a teatrului va fi deschisă în perioada 3–17 noiembrie, între orele 10.00 și 22.00.
Teatrul își rezervă dreptul de a modifica programul Festivalului, în funcție de circumstanțele organizatorice.
Comunicat al Teatrului Maghiar de Stat Cluj