Știri: Conferința ”Germanii din Dobrogea și Primul Război Mondial – între auto-reprezentare și percepția străină” (14 decembrie 2018, Berlin)

173
germani dobrogea primul razboi mondial

Vineri, 14 decembrie 2018, ora 19.00, la Institutul Cultural Român de la Berlin (Reinhardtstrasse 14, 10117 Berlin) va avea loc conferința ”Germanii din Dobrogea și Primul Război Mondial – între auto-reprezentare și percepția străină”, susținută de dr. Thomas Schares, germanist din Bayreuth(între 2008 și 2013 a fost lector DAAD la Universitatea din București și este redactorul Anuarului de Germanistică din România, ”Transcarpathica“).

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Dobrogea, regiunea de la țărmul de vest al Mării Negre, s-au așezat germani din Basarabia învecinată. Când regimul nazist a insistat asupra repatrierii acestora în Germania, în 1940, ei, după circa un secol, nu erau atât de adânc înrădăcinați în zona de colonizare, precum alte grupuri germane din provinciile vecine. Cu atât mai complex au trăit evenimentul Primului Război Mondial, pe care dr. Thomas Schares îl tratează sub diferite aspecte în prelegerea sa ilustrată: cum au trăit germanii Dobrogea experiența războiului? Cum au privit ceilalți combatanți germani locuitorii germani din Dobrogea? Ce se găsește în scrierile postume ale lui Otto Klett și Johannes Niermann, doi germani din Dobrogea, despre acest eveniment? Și cum au fost percepuți germanii din Dobrogea de către majoritatea românească în acel moment?

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.