Știri: Conferința ”Istoria cinematografiei românești, de la începuturi până la Noul Val” (16 aprilie 2019, Tel Aviv)

22
conferinta-iris-lackner-heb

logo rubrica imago leviathan.roInstitutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu MovieMania, organizează conferința ”Istoria cinematografiei românești, de la începuturi până la Noul Val” susținută de Iris Lackner, în cadrul programului de evenimente a Săptămânii Filmului Românesc în Israel.

Evenimentul, în limba ebraică, va avea loc astăzi, marți, 16 aprilie 2019, ora 18.00, la sediul ICR Tel Aviv (Blvd. Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6).

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Iris Lackner va realiza, în cadrul conferinței, o analiză de ansamblu a istoriei cinematografiei românești, de la începuturile acesteia și până în prezent, cu referiri inclusiv la Noul Val al Cinematografiei Românești. Conferința va include informații despre primele producții cinematografice românești, diversele perioade de creație din istoria filmului românesc, influențe și surse de inspirație, premii și stele ale micului și marelui ecran din România.

Iris Lackner este critic de film şi conferenţiar. A absolvit cursurile departamentului de Mass Media la FDU, și are studii de cinematografie şi televiziune la College of Management din Tel Aviv, studii de actorie la Şcoala de Teatru a lui Sophie Moscovici. A lucrat în televiziune, unde a produs zeci de programe culturale pentru Israel şi străinătate. Din 1996 scrie şi relatează despre viaţa culturală şi cinematografică internațională şi din Israel la cele mai prestigioase publicaţii locale. Participă în mod constant la emisiuni de radio şi televiziune în domeniul cinematografiei. Publică recenzii de film pe MovieMania Project și este membră a Academiei de Cinematografiei şi Televiziune din Israel şi membră a Asociaţiei Jurnaliştilor din Israel.

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.