Joi, 18 decembrie 2025, la ora 1.30, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită ascultați recitalul Contraste. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Albulescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Fragment din Danton de Camil Petrescu, O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, Unchiul Vanea de Anton Pavlovici Cehov, Hagi-Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Regele Lear de William Shakespeare. Mircea Albulescu interpretează rolurile: Danton, Tache Farfuridi, Ivan Petrovici Voiniţki, Hagi-Tudose, Regele Lear. În celelalte roluri: Dan Condurache, Delia Nartea, Radu Amzulescu, Oana Ştefănescu, Eusebiu Ştefănescu, Petre Lupu, Virginia Mirea, Daniela Ioniţă, Sorin Gheorghiu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Regia de montaj: Radu Verdeş, Florina Verdeş, Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Înregistrare din 2006.
„Când spui Albulescu zici Danton. Rolul său cel mai drag. Un personaj care cred că a fost plăsmuit de Camil Petrescu pentru un actor ca Mircea Albulescu. Şi asta pentru că prin interpretarea sa, pe scena Naţion alului bucureştean odinioară (în regia lui Horea Popescu) şi în unda Naţionalului Radiofonic acum, Danton îşi găseşte unicitatea, descoperindu-şi faţa nevăzută, vocea profundă şi semnificaţia care îl legitimează ca fiind un personaj memorabil. Despre Danton spunea Mircea Albulescu că a fost unul dintre acele roluri «cocoşitoare». Însă ascultându-l în scena înfruntării lui Robespierre şi apoi în tabloul final, pare că totul a venit de la sine, ca o reflectare interioară, ca un dialog între conştiinţa sa artistică şi glasul istoricului personaj.
Una dintre imensele calităţi actoriceşti ale lui Mircea Albulescu este că ştie să stea de vorbă cu personajele sale, ştie să le înţeleagă dincolo de cuvinte şi reuşeşte să le transfere scenic destinele. Asta s-a întâmplat şi cu Danton, şi cu Farfuridi, şi cu Hagi-Tudose, şi cu Unchiul Vanea, şi cu Lear. Verva şi umorul, energia şi autenticul, imprevizibilul şi portanţa sunt sursele sale de explorare a personajelor.
Celebra întrunire din cel de-al treilea act al Scrisorii pierdute cu şi mai celebra replică a moftangiului Farfuridi, una dintre mărturiile universalităţii artei dramatice a lui Caragiale şi pe care nu ratez niciodată s-o readuc în amintire, «…ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale», constituie cel de-al doilea fragment al recitalului Contrastelor. În interpretarea lui Mircea Albulescu, Farfuridi, care graseiază cu un umor debordant, pare că se împotmoleşte în cleiul lumii, o lume care dă năvală peste el, înghiţindu-l ca un uriaş inept.
Cele trei fragmente din Unchiul Vanea ne propun un Voiniţki uzat, resemnat, chiar ridicol. Mircea Albulescu îl aduce însă în undă cu o voluptate surprinzătoare, subtilă şi originală. Cehov spunea undeva că oamenii care trebuie arătaţi pe scenă sunt aceia care mănâncă, beau, pierd vremea şi spun prostii», acei blestemaţi universali ai ridicolului. Ei bine, Mircea Albulescu a izbutit să facă acest lucru cu o delicată francheţe faţă de personajul său.
Tribulaţiile avarului hagiu al lui Delavrancea sunt aduse în undă de Mircea Albulescu cu un umor fin şi obiectiv. Nu este prima întâlnire a maestrului cu acest personaj intrat în pleiada avarilor universali. În 1987 regizorul Leonard Popovici realiza la Teatrul Naţional Radiofonic spectacolul după piesa lui Delavrancea, avându-l în rolul principal pe acelaşi Mircea Albulescu. De data aceasta însă bătrânul scârţar, în scena povestirii călătoriei lui la Ierusalim, este covârşit de umor, tocmai prin impresionantul tragism pe care pedalează interpretul său. Întrucâtva, în «traducerea» lui Mircea Albulescu acest fragment capătă fulguranţe cinematografice.
Ca într-un crescendo, ultimul fragment al Contrastelor încununează într-un soi de apoteoză recitalul propus de Cristian Munteanu. Dramele shakespeariene rămân grelele teatrului, iar regele Lear unul dintre cele mai complexe personaje din dramaturgia universală. Împărţirea regatului, alungarea Cordeliei şi furtuna, trei scene pline de fast dramatic, îl trec pe Mircea Albulescu, prin discursul său artistic, de frontiera undelor. Monarhul-simbol al răvăşirii mundane devine aici şi acum o sursă atipică şi recreată a artei teatrale moderne româneşti.
Contrastele lui Mircea Albulescu, însumând o originală şi valoroasă selecţie dramatică, sunt o întâlnire cu un limbaj teatral unic în lumea undelor, cu un complex articulat dăruit ascultătorilor de un inepuizabil explorator al culturii, cu o inimă care bate în ritmul tiradelor răspicate, cu o inteligenţă desluşită şi un suflet colosal, care nu pierde timpul.” – Cristina Chirvasie, O cvintă teatrală sau Contrastele lui Albulescu, Revista Teatrală Radio, 28 aprilie 2015, fragment.
Vezi: Poezie de teatru. Puşa Roth în dialog cu Mircea Albulescu, Editura Ars Longa, Iaşi, colecţia „Summa cum laude”, 1, 2008 (fragmente), click aici.
Roluri Mircea Albulescu, click aici.
