Știri: „Coppélia”, „La Traviata”, „Faust” și „La Bohème”, în această săptămână pe scena Operei Naționale București (18–21 noiembrie 2021)

13
„La Bohème”, ONB
„La Bohème”, ONB

logo rubrica musica leviathan.roVă așteptăm în această săptămână, în Sala Mare de spectacole, cu patru titluri din repertoriul actual. Baletul „Coppélia” de Léo Delibes, spectacolul de operă La Traviata de Giuseppe Verdi, spectacolul cu opera Faust de Charles Gounod și La Bohème de Giacomo Puccini, sunt propunerile noastre pentru patru seri printre acorduri muzicale și coregrafii de poveste.

Joi, 18 noiembrie, începând cu ora 18.30, vă așteptăm la spectacolul de balet Coppélia de Léo Delibes, în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu. „Coppélia”, balet capodoperă a lui Léo Delibes, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic, vine să întregească și să diversifice repertoriul Companiei de Balet a Operei Naționale București. La mai bine de un secol de la premiera mondială, Coppélia își păstrează forța de expresie, fiind reprezentat în diverse variante pe scenele multor teatre din lume.

Vineri, 19 noiembrie, ora 18.30, vă invităm la spectacolul cu opera La Traviata de Giuseppe Verdi, în regia lui Paul Curran. Una dintre cele mai cântate opere din lume – așa cum era încă de pe vremea lui Verdi, când mai toate instituțiile muzicale o aveau în repertoriu – La Traviata a fost compusă la puțin timp după ce Verdi a văzut la Paris, între 1851 și 1853, piesa de teatru adaptată după romanul lui Alexandre Dumas-fiul, Dama cu camelii. Povestea reală a curtezanei Marie Duplessis – care a iubit până la sacrificiu și a murit la doar 23 de ani bolnavă de tuberculoză – l-a impresionat așadar nu doar pe scriitorul francez, care i-a dat viață curtezanei în romanul său, ci și pe Verdi, care a însuflețit-o în La Traviata.

Sâmbătă, 20 noiembrie, începând cu ora 18.30, va avea loc spectacolul cu opera Faust de Charles Gounod, în regia lui Alexandru Tocilescu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Frédéric Chaslin, în calitate de invitat extraordinar. Prin opera Faust, Charles Gounod reușește să impună și un nou gen de operă, practicat mai ales în Franța, numit „grand opéra”. El introduce în operă și un divertisment, fragment de balet introdus în operă, „Noaptea Valpurgiei”, devenit un pretext pentru sinteza tematică a unei fantastice călătorii în lumea tenebrelor, a iluziilor și simbolurilor. Includerea tabloului coregrafic nu a făcut decât să sporească faima acestei opere, deoarece adaugă un plus de spectaculozitate și înlesnește, totodată, accesul publicului la o problematică ermetică în viziunea lui Goethe.

Duminică, 21 noiembrie, ora 18.30, vă așteptăm la spectacolul cu opera La Bohème de Giacomo Puccini, în regia lui Ionel Pantea. Spectacolul de pe scena Operei Naționale București este construit ca o frescă de epocă, dar fără a respecta perioada în care au plasat acțiunea libretiștii, adică prima jumătate a secolului XIX-lea. Convins de faptul că, pentru această operă, Puccini s-a inspirat din propriile experiențe ale anilor săi de studenție, regizorul Ionel Pantea și echipa sa de creație au mutat acțiunea peste câteva decenii, către finalul secolului, în Parisul anilor 1880–1890. Astfel, scenografii Ștefan Caragiu și Liliana Cenean au recreat cu fidelitate atmosfera Cartierului Latin din această perioadă, cu celebra cafeanea „Momus” și vânzătorii ambulanți de pe străzile orașului, imaginea unei mansarde întunecate, adăpost pentru artiștii vremii, zorii unei zile aproape de bariera Parisului.

Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Și pentru că ne dorim să rămânem sănătoși, vă invităm să consultați regulamentul de participare la spectacole disponibil pe site-ul instituției în link-ul: https://operanb.ro/regulament-de-participare-la-spectacole/.

Sponsor oficial: Enel România

Partener de mobilitate: Kia

Sponsori: Banca Comercială Română, Aqua Carpatica, Zarea

Parteneri: Sansha

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România,
Romantic FM, Radio Seven, Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul
Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, Revista Timpul, 9am.ro., Kudika, Garbo, Ballet Magazine

Comunicat al Operei Naționale București

Arhiva Opera Națională București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.