Cu ocazia Zilei Limbii Române, Institutul Cultural Român de la Varșovia și Ambasada României în Republica Polonă, în colaborare cu Școala „Calitate” din Cracovia, îi vor sărbători pe cei care au ales să studieze limba română ca limbă străină.
Astfel, sâmbătă, 3 septembrie 2022, va avea loc în sala de evenimente a Ambasadei României un brunch la care vor participa cursanți ai Școlii „Calitate”, singura școală privată din Polonia care oferă un program permanent de cursuri de limba română din 2008, precum și studenți. Centre universitare unde există o tradiție a studierii limbii române sunt Universitatea Jagiellonă din Cracovia, din 1921, și Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznań, din 1957.
Evenimentul își propune să creeze o comunitate a celor care studiază limba română ca limbă străină în Polonia. Cursanții și studenții, care în perioada pandemiei au frecventat cursurile aproape exclusiv online, vor avea ocazia să se cunoască, dar și să se familiarizeze cu proiectele culturale pregătite de Institutul Cultural Român de la Varșovia pentru această toamnă.
Participarea la eveniment se face pe bază de invitație.