Vineri, 10 martie 2017, începând cu ora 19.00 la Galería Éboli din Madrid (Plaza de Ramales, 28001) va avea loc vernisajul expoziției intitulate Arte naif europeo / Artă naivă europeană, în cadrul căreia vor expune și pictorii români Mariana Mihuţ şi Mihai Dascălu. Evenimentul dedicat artei naive, un curent care s-a născut în Franța sfârșitului de secol al XIX-lea, își propune să translateze bucuria culorii, a spontaneității, a ușurinței și a imaginației din lucrările expuse, în ochii privitorului.
Expoziția, la care participă artiști din 13 țări europene și din China, este deschisă în perioada 10 martie–12 mai 2017, între orele 11.00–14.00 și 17.00–20.00 și închisă în după amiezele zilelor de sâmbătă, în zilele de luni și în zilele în care se celebrează sărbătorile legale din Spania.
Născută într-o familie de pictori ţărani autodidacţi din Brusturi, în Ţara Moţilor, în Apuseni, unde încă nu poţi ajunge decât cu tractorul sau cu căruţa, Mariana Mihuț este o artistă care a expus în numeroase galerii europene, dar extrem de puțin cunoscută în România. În anul 2010 a fost admisă în prestigiosul «Grup Internaţional al Primitivilor Moderni zişi Naivi».
Mihai Dascalu este un pictor român, extrem de cunoscut la nivel internațional. În anii 2010 și 2011 a fost desemnat câștigător al American Art Awards, iar de-a lungul anilor a avut ocazia să expună în saloane internaționale la Veneția, Lisabona, Tel Aviv, dar și în numeroase galerii din Canada, Franța sau Statele Unite ale Americii. Este autorul mai multor cărți despre arta naivă, unele dintre ele în colaborare cu Gustav Hlinka și Costel Iftinchi.