Ştiri: Expoziție-eveniment la Muzeul Naţional de Istorie a României, dedicată Centenarului Marii Uniri (29 noiembrie 2018, București)

209
Semper Uniti

Expoziţia-eveniment ”Semper Uniti. Centenarul Desăvârşirii Unităţii Naţionale”, dedicată celebrării unui secol de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, va fi inaugurată joi, 29 noiembrie 2018, la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Expoziţia este realizată în parteneriat cu mai multe instituţii muzeale şi culturale din ţară şi din Republica Moldova, dar şi cu colecţionari privaţi, şi prezintă momentele şi personalităţile care au făcut posibilă realizarea Unirii prin intermediul documentelor, dar şi al obiectelor reprezentative pentru acest moment istoric crucial.

Prima parte a expoziţiei urmăreşte etapele cele mai importante ale ”călătoriei” începute odată cu Unirea de la 1600, continuată cu Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă, cu Primul Război Mondial, culminând cu Marea Unire. Un loc important este acordat relaţiilor dintre românii din Regat şi cei din teritoriile aflate în componenţa imperiilor vecine.
O parte importantă a expoziţiei este dedicată războiului pentru desăvârşirea unităţii naţionale şi evenimentelor din anul 1918. Fiecare moment – unirea Basarabiei, unirea Bucovinei, unirea Transilvaniei beneficiază de câte un nucleu expoziţional, în cadrul căruia sunt prezentate etapele şi personalităţile care au contribuit la desăvârşirea unităţii naţionale.

Sunt prezentate obiecte personale ale unor fruntaşi ai Unirii, precum Pantelimon Halippa, Ştefan Cicio Pop, şi ale unor instituţii şi organizaţii, ca gărzi naţionale, delegaţii care au participat la Adunarea Naţională de la Alba Iulia – steagul locuitorilor din Lupşa, Rezoluţia Marii Adunări Naţionale, împuternicirile delegaţilor românilor pentru Marea Adunare etc. Materialul iconografic şi documentar este foarte bogat.

Cu ocazia vernisajului, va avea loc avanpremiera filmului documentar ”Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”. Documentarul reprezintă ecranizarea volumului omonim, editat de istoricul Bogdan Bucur, lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, un bestseller dedicat Centenarului Marii Uniri, publicat la Editura RAO. Filmul, regizat de Titus Scurt şi produs de Centrul Multicultural Bucureşti, prezintă povestea Marii Uniri, cu participarea unora dintre cei mai importanţi istorici români contemporani: acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, de la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, conf. univ. dr. Adrian Niculescu, Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA Bucureşti.

Expoziţia va fi deschisă pentru public începând cu data de 30 noiembrie şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09.00 – 17.00.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.