După Muzeul Național Brukenthal, la Sibiu, și Art Safari, la București, expoziția Ovidiu Maitec 100, a ajuns, începând din 26 octombrie, la Târgu Jiu, într-o nouă etapă a itinerarului său național. Parte a unui circuit expozițional dedicat împlinirii centenarului de la nașterea sculptorului Ovidiu Maitec, expoziția este organizată de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în parteneriat cu Fundația Maitec, prin moștenitorii artistului, Dana & Stéphane Maitec, și este găzduită de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.
De la Sibiu la București și acum la Târgu Jiu, itinerarul expoziției Ovidiu Maitec 100 conturează o hartă a recuperării memoriei culturale, aducând în fața publicului o selecție importantă de lucrări din creația sculptorului, aflate în colecția mai multor muzee și instituții din România. Prezentarea expoziției la Târgu Jiu, orașul lui Constantin Brâncuși, este și un prilej de reflecție cu privire la reverberațiile operei părintelui sculpturii moderne asupra creației lui Maitec, „prin ochiurile căreia materia cea mai compactă devine aer”, cum afirma Andrei Pleșu.
Când l-a cunoscut pe Ovidiu Maitec la Paris, în 1977, Mircea Eliade îl descria ca fiind „cel mai puternic urmaș spiritual al lui Brâncuși, artistul care a izbutit să introducă lumina în lemn”. Mai târziu, Maitec însuși recunoștea această filiație, revendicând-o însă nu în sens de influență directă, ci de moștenire a unei viziuni – esențializarea formei și desprinderea de figurativ – în care se recunoștea: „Nu sunt un brâncușian – afirma artistul într-un interviu acordat lui Florin Șipoș în anul 2000 – dar nici nu pot scăpa de prestigiul și umbra acestui oltean. Dacă e să fim loiali, trebuie să spunem că lui Brâncuși îi datorăm toată esențializarea și eliberarea de convenționalitatea figurativă. În acest sens, ca român și ca artist modern, îi datorez lui Brâncuși foarte mult. Nu-i preiau însă lecția și formula, doar esențializarea pe care a impus-o în arta acestui secol.”
Născut în 1925, la Arad, Ovidiu Maitec a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în 1950. A expus încă din 1953, dar avea să considere mai târziu că adevăratul său debut s-a întâmplat la începutul anilor ’60, când, inspirat de o călătorie în Germania unde vede zidul Berlinului ridicându-se ca o cortină între Est și Vest, cioplește prima sculptură nonfigurativă – un lemn perforat, „un fel de zid, poartă sau pasăre”. Această lucrare inaugurează tehnica perforațiilor ritmice, care vor defini întreaga sa creație ulterioară, unde substratul arhetipal al lemnului se întâlnește cu fascinația artistului pentru tehnica contemporană.
Sculpturile sale cinetice – porți, păsări, aripi, stâlpi, îngeri, balamale, coloane, radare, tronuri, sarcofage, containere – creează o mitologie personală, în care lemnul pare să sfideze gravitația, devenind transparent, pentru ca materia și spațiul să se contopească într-o rețea fluidă, vie.
Cariera internațională a lui Ovidiu Maitec începe la finalul anilor ’60, cu participarea la Bienala de la Veneția din 1968, unde îl întâlnește pe galeristul Richard Demarco, și continuă cu invitații la Festivalul de Artă de la Edinburgh și patru expoziții personale în Marea Britanie. Colecționarul Jim Ede achiziționează lucrarea Îngeri, care intră în colecția Tate Gallery din Londra, iar alte sculpturi ajung la Kettle’s Yard, Cambridge, dar și în alte prestigioase colecții europene. Expoziții personale în România (Galeria Nouă, 1976; Sala Dalles, 1985), participările repetate la Bienala de la Veneția (1976, 1980, 1995) și în numeroase alte expoziții în străinătate confirmă relevanța creației sale, atât în România, cât și în plan internațional.
Un episod tragic avea să umbrească ultima parte a vieții lui Ovidiu Maitec: în timpul Revoluției din 1989, între 24 și 25 decembrie, atelierul său de pe strada Ermil Pangrati, nr. 31 a luat foc, iar 70 de sculpturi din lemn și bronz, biblioteca, uneltele și arhiva artistului au fost mistuite de flăcări. La scurt timp, Maitec a fost invitat la Paris de Ministerul Culturii din Franța, care i-a pus la dispoziție un atelier și o comandă publică. Acest episod tragic a generat o transformare profundă a viziunii sale artistice: ochiurile perforate, prin care lumina pătrundea odinioară în lemn, se închid, iar porțile, păsările și radarele se transformă în sarcofage, arici, bănci și containere – „totemuri industriale”, cum le numea Magda Cârneci, un semn, în același timp, al receptivității artistului față de noile limbaje ale artei contemporane. S-a stins din viață la la Paris, în 2007, lăsând în urmă o operă în care echilibrul, lumina și spiritualitatea formei rămân repere fundamentale.
Organizatori: Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” & Fundația Maitec
Parteneri: Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Primăria Târgu-Jiu
Muzee partenere: Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul de Arheologie, Istorie și Artă din Buzău, Muzeul Județean de Artă Centrul Artistic Baia Mare; Teatrul Național București; Fundația Colecția Familiei Regale a României.
Curator: Irina Ungureanu Sturza
Critic de artă: Cătălin Davidescu
Expoziția este deschisă la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în perioada 26 octombrie–26 noiembrie 2025.
Vernisaj: luni, 27 octombrie, ora 18.00.
Program de vizitare: de marți până duminică, între orele 09.00–17.00.
