Arome orientale și solidaritate la Mangalia: Bazar turcesc organizat de Asociația Selimiye
Asociația de Întrajutorare „Selimiye” din Mangalia organizează, în perioada 10 -12 iulie 2026, Festivalul Turcesc/Tătăresc în scop caritabil dedicat comunității.
Locuitorii și turiștii aflați în Mangalia, în acest weekend, sunt invitați la o călătorie culinară și culturală inedită într-un veritabil bazar oriental. Evenimentul se va desfășura în curtea asociației situată pe str. Piața Libertății nr. 25.
Evenimentul își propune să aducă mai aproape de publicul larg faimoasele delicii ale bucătăriei turcești și tătărești, dar și să strângă fonduri din vânzarea unor produse la „prețuri corecte” pentru proiectele sociale ale asociației, cunoscută în județul Constanța pentru sprijinul acordat tinerilor aflați în dificultate.
Cei care vor trece pragul festivalului din curtea asociației se vor putea delecta cu preparate tradiționale autentice, de la baclavale însiropate și rahat turcesc, până la celebrele șuberekuri și plăcinte specifice culturii turcești și tătărești, cafea la nisip și ceai aromat. Pe lângă experiența gastronomică, vizitatorii vor putea admira și achiziționa diverse obiecte pentru casă și familie sau de uz personal în cadrul unui bazar cu scop umanitar.
Festivalul se desfășoară de vineri până duminică, iar intrarea este liberă pentru toți cei care doresc să descopere farmecul multicultural al Mangaliei și să facă o faptă bună.
Urfet Șachir
Mangalia, 9 iulie 2026





















