După mai bine de 30 de ani de la ultimul spectacol susținut pe scena Operei Naționale București, Grupul Coral SONG (reînființat în martie 2014, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga) își așteaptă fanii în Sala Mare (Bd. Mihail Kogalniceanu, nr. 70-72, sect. 5) pentru un recital unic, menit să poarte auditorul într-o călătorie muzicală prin întreaga lume.
În acest interludiu geo-muzical, Grupul Coral SONG va aduce pe scenă piese cunoscute publicului și care au contribuit la șlefuirea sonoră a mărcii SONG, precum „Iac-așa”, „Sârba în căruță”, „La Bamba”, colinde ca „Flori de Măr” sau „Born, Born in Bethleem”, dar și piese mai noi în repertoriul grupului, din zona pop-rock, precum „Bohemian Rhapsody” sau „Proud Mary”.
Împreună cu Grupul Coral SONG, pe scena Operei vor mai urca, luni 12 decembrie 2016, trupa MundiColour și Corul de copii Bravissimo, condus de Elena Radu și soprana Ana Cebotari.
Biletele pentru spectacolul ,,Song – călătorie prin lumea largă” s-au pus în vânzare la casa de bilete a Operei Națioanale București și online pe www.bilet.ro.





















