Miercuri, 8 august 2018, ora 19.30, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului ”Vară Magică”, ediția a VII-a, va avea loc concertul Orchestrei Române de Tineret, dirijor: Cristian Mandeal. Solist Mihai Ritivoiu (pian).
Program:
Dan Dediu – ”Levante”, primă audiție absolută
L. van Beethoven – Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, op.15
D. Șostakovici – Simfonia a XI-a, ”Anul 1905”
Creat cu un deceniu în urmă, prin strădania profesorului Marin Cazacu, a dirijorului Cristian Mandeal și a promotorului Dorin Ioniță, proiectul artistic Orchestra Română de Tineret, reunește cei mai buni tineri muzicieni din România. Ajunsă la maturitate, orchestra își continuă călătoria în lumea muzicii de calitate și a recunoașterii internaționale. Din noiembrie 2011, ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. De-a lungul timpului, peste cinci sute de muzicieni, veniți din toate colțurile României și ale Republicii Moldova, au făcut parte din orchestră. În cei zece ani de existență, Orchestra Română de Tineret a ajuns să reprezinte una dintre cele mai prezente valori culturale românești peste hotare. Mihai Ritivoiu, laureat al Concursului Internațional ”George Enescu” de la București, va fi solistul serii.
Festivalul Vară Magică 2018, ediția a VII-a, 11 iulie – 29 august 2018, Ateneul Român, București
Programul Festivalului Vară Magică: https://goo.gl/Pc26X3
Bilete disponibile: https://goo.gl/7bPA2Y
Organizator: Lanto Communication – www.lanto.ro, tel. 0733 612 948 office@lanto.ro





















