Știri: Rapsodia română nr. 2 de George Enescu revine la Festivalul „Enescu”, cu Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal (22 septembrie 2021)

19
Sonya Yoncheva. Credit foto: Victor Santiago. Sursa: Festivalul „Enescu”
Sonya Yoncheva. Credit foto: Victor Santiago. Sursa: Festivalul „Enescu”

logo George Enescu International Festival 2021Celebrii soliști Sonya Yoncheva (soprană), Alexei Volodin și Malcom Martineau (pian), precum și Orchestra Română de Tineret susțin programul artistic al acestei zile la Festivalul „Enescu”.

La Ateneul Român, de la ora 16.30, va avea loc un recital vocal-instrumental susținut de soprana Sonya Yoncheva și pianistul Malcom Martineau. Programul intitulat Ad una stella cuprinde arii de Duparc, Viardot, Chausson, Donizetti, Delibes, Puccini, Martucci, Tosti și Verdi. Detalii despre program, click aici.

La Sala Palatului la ora 19.30 va concerta Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, solistul serii fiind pianistul Alexei Volodin. Programul cuprinde lucrări de Enescu, Beethoven și Ceaikovski.

Prima lucrare a concertului din această seară, Rapsodia română în Re major nr. 2, op. 11 de George Enescu este una dintre cele mai populare și îndrăgite lucrări enesciene. Prin caracterul său exotic, puternic influențat de melosul popular, dinamismul și orchestrația spectaculoasă, această lucrare de tinerețe, cucerește publicul și interpreții, fiind nelipsită din repertoriile marilor orchestre.

În continuarea programului vom asculta Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, la pian Alexei Volodin. Concertul nr. 3 a fost compus în anul 1800 și dedicat Prințului Louis Ferdinand al Prusiei, fiind interpretat de autor în primă audiție. Beethoven a compus lucrări în toate genurile epocii, iar creației pianistice i-a acordat o deosebită atenție. Lucrarea de față este reprezentativă pentru stilul clasicismului vienez.

Seara se încheie cu sonorități fermecătoare ale romantismului, Simfonia nr. 6 în si minor, „Patetica”, op. 74 de Ceaikovski. Compusă în anul 1893, este ultima lucrare din creația compozitorului și înglobează tot ce înseamnă stilul și conținutul muzicii lui Ceaikovski, după cum anunță și titlul. Prima audiție a avut loc cu 8 zile înainte de moartea sa, la Sankt Petersburg, cu Ceaikovski la pupitrul dirijoral. Ceaikovski, o personalitate hipersensibilă aflată într-o permanentă luptă cu destinul, a exprimat conflictele sale interioare în creațiile sale. Pentru această simfonie și semnificația sa, avem mărturia compozitorului: „Fără exagerare, mi-am pus întregul suflet în această lucrare”.

Ora 19.00, Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu: Concert de închidere „Impressions de voyage en jazz: Enescu, Ellington, Ravel” – Ramona Horvath, pian; Nicolas Rageau, contrabas

În perioada 14–22 septembrie 2021, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Cluj, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, Vibrate Festival Brașov, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Asociația Culturală „Paul Constantinescu” din Ploiești, Libris Brașov, Classic for Teens Festival Focșani, Hubart Agency Focșani, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani, Asociația ABCDown din Focșani, Muzeul Municipiului București și Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București au organizat turneul național „Impressions de voyage en jazz: Enescu, Ellington, Ravel”, turneu susținut de pianista de jazz Ramona Horvath și contrabasistul francez Nicolas Rageau. Turneul național este desfășurat sub patronajul Festivalului Internațional „George Enescu” și co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Mai multe informații despre turneului național „Impressions de voyage en jazz: Enescu, Ellington, Ravel” pot fi găsite pe www.jazzimpressions.ro

La concertul de la Ateneu accesul este permis cu prezentarea certificatului verde Covid. La Sala Palatului și Sala Radio, nu este necesar certificatul verde.

Concertele de la Sala Radio, Ateneu și Sala Palatului vor fi transmise gratuit pe site-ul Festivalului

și vor rămâne online timp de 12 ore, pentru a fi văzute și de pe alte meridiane orare. Fiecare concert are pagina sa de eveniment, la care se ajunge pentru a-l asculta din pagina Program

Concertele de la Ateneu și Sala Palatului vor fi transmise în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural. 

Pe site-ul festivalului, la acest link, puteți citi zilnic cronici, interviuri și informații suplimentare în Agenda Festivalului.

Soprana Sonya Yoncheva este considerată a fi una dintre cele mai interesante interprete din generația sa. După ce a urmat studii vocale și de pian în orașul natal Plovdiv cu Nelly Koitcheva, și-a obținut masteratul în tehnică vocală la Geneva, studiind cu Danielle Borst. Sonya este absolventă a Le Jardin des Voix de William Christie. Ea este câștigătoarea Operalia (2010), a primit Newcomer of the Year la ediția din 2015 a Klassik Awards și premiul 2019 Readerțs Award în cadrul International Opera Awards. Sonya Yoncheva înregistrează exclusiv pentru Sony Classical, unde au fost publicate albumele sale solo Paris, mon amour, Händel, The Verdi Album și Rebirth și este ambasador global pentru Rolex.

Orchestra Română de Tineret creată de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu este mai mult decât o orchestră. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume. De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin performanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.de compozitori contemporani unguri, au fost și sunt interpretate și adesea înregistrate de orchestră. Sute de înregistrări ale orchestrei cu lucrări de acești compozitori fac parte din patrimoniul cultural național, iar înregistrarea orchestrei a concertelor de vioară de Dohnányi a primit premiul MIDEM.

Elev al lui Constantin Bugeanu la București, Herbert von Karajan la Berlin și Sergiu Celibidache la München, Cristian Mandeal este considerat a fi cel mai important dirijor român al timpurilor noastre, activitatea sa evoluând fără încetare pe parcursul ultimelor patru decade. Între 1987 și 2010, Cristian Mandeal a ocupat locul de dirijor principal și director muzical general al Filarmonicii din București și i-a supravegheat îndeaproape transformarea într-o orchestră activă pe scena internațională, lăsând în urmă o instituție de top. Pe lângă pozițiile pe care le-a ocupat în România, Cristian Mandeal a fost director artistic al Northern Israeli Orchestra, Haifa (1999–2002) și Euskadi Symphony – Basque National Orchestra, San Seabstian (2001–2008), dirijor permanent al Haydn Orchestra of Bolzano and Trento (2000–2003), dirijor invitat principal al Hallé Orchestra, Manchester (2005–2010 – primul care a ocupat acest titlu în cei 150 de ani de istorie ai orchestrei), Belgrade Philharmonic (sezonul 2006–2007), precum și Copenhagen Philharmonic (2006–2013).

Aplaudat pentru abilitățile tehnice remarcabile și pentru măiestria tușeului, Alexei Volodin este invitat să concerteze alături de cele mai bune orchestre. Repertoriul său este extraordinar de divers și cuprinde lucrări de la Beethoven la Brahms, Ceaikovski, Rachmaninov, Prokofiev și Scriabin, alături de piese de Gershwin, Schedrin și Medtner. Printre proiectele sale viitoare se numără debutul cu Orchestre Symphonique de Montréal, SWR Radio-Sinfonieorchester, Orquesta del Teatro di San Carlo și Royal Flemish Symphony Orchestra. Va concerta din nou alături de NHK Symphony Orchestra, Mariinsky Orchestra și Bournemouth Symphony Orchestra. În stagiunile recente, Volodin și-a făcut debutul la BBC Proms cu orchestrele simfonice din Londra, Suedia, Danish Radio și BBC, dar și alături de Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI, Sinfonia Varsovia, și Orchestre National de Belgique. Născut în 1977 la Leningrad, Alexei Volodin a studiat la Gnessin Academy din Moscova și mai târziu cu Eliso Virsaladze la Conservatorul din Moscova. În 2001 și-a continuat studiile la International Piano Academy Lake Como și a căpătat recunoaștere internațională după câștigarea Concursului  International Géza Anda Competition din Zürich, în anul 2003. Alexei Volodin este artist Steinway exclusiv.

Comunicat al Biroului de Presă al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”

*

logo asociatia culturala leviathanAsociația Culturală Leviathan, editor al publicațiilor Leviathan.ro și revista culturală trimestrială „Leviathan”, este partener media al Festivalului Internațional „George Enescu” 2021.

Pe acest portal veți găsi toate informațiile necesare, programul zilnic al Festivalului, prezentarea muzicienilor invitați, date despre lucrările din programe, relatări, cronici, fotografii. În revista „Leviathan” nr. 3, iulie–septembrie 2021, pp. 47–49 puteți citi un amplu articol de prezentare a ediției 2021 a Festivalului iar în nr. 4, octombrie–decembrie 2021 vom publica o sinteză a Festivalului și cronici ale concertelor.

leviathan partener media festivalul george enescu

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2021

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2020/2021

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018

Arhiva rubricii Cronica muzicală

Arhiva rubricii Musica  

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.