Știri: ”Șase poeți englezi stilizează”. Texte paralele, ediție online la Editura pentru Literatură Contemporană

624
six english poets diaries

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din BucureștiThe British Council, Institutul Cultural Român  și  Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului Șase poeți englezi stilizează. Texte paralele. Traducere din limba engleză de Nadina Vișan.Editat de Lidia Vianu.

În anul 2016, Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) a împlinit zece ani de la înființare. Cu această ocazie, în aprilie 2016 am organizat prima ediție a Atelierelor de Traducere Literară București, care a fost sprijinită de Universitatea București, Institutul Cultural Român, Uniunea Scriitorilor din România și Muzeul Național al Literaturii Române. În aprilie 2016, CLP a demarat alcătuirea unei antologii de poezie contemporană românească. Poeții au fost aleși la recomandarea Uniunii Scriitorilor. Poemele incluse în antologie au fost selectate și traduse într-o primă etapă de masteranzii MTTLC, ca parte din disertația lor finală. Ele au fost apoi discutate la cursuri cu profesorii programului. Abia după aceea, au venit la București șase poeți englezi care le–au stilizat: Maggie Butt, Katherine Gallagher, Alwyn Marriage, Jeremy Page, Peter Phillips, și Anne Stewart. Un volum de poeme ale celor șase poeți stilizatori a fost publicat chiar în timpul desfășurării atelierului, de Editura Integral, partenerul pe hârtie al editurii noastre online. Contemporary Literature Press va publica foarte curând un volum de amintiri ale masteranzilor legate de această primă încercare de a aduce la aceeași masă de lucru tineri traducători români și poeți englezi. Volumul de față cuprinde impresiile poeților englezi care au stilizat.

A doua ediție a Atelierului de Traducere Literară București se va organiza în mai 2017 și se va ocupa de traducerea prozei românești contemporane.

Lidia Vianu

Șase poeți englezi stilizează, tradus din limba engleză de Nadina Vișan. Texte paralele, editat de Lidia Vianu, se lansează oficial astăzi, miercuri 25 ianuarie 2017, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet: 

http://editura.mttlc.ro/six-english-poets-diaries.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website–ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați–vă Editurii,  lidia.vianu@mttlc.ro.

Arhiva Nuntiatum

Arhiva Poesis

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.