Știri: Teatrul Național din București prezintă două spectacole la Festivalul ”Miturile Cetăţii” (21 și 25 iunie 2019, Constanța)

30
TNB_Miturile cetatii 2019

Două dintre premierele actualei stagiuni de la Teatrul Naţional din Bucureşti – instituție cu vocație culturală polivalentă – vor putea fi văzute la Constanţa, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru ”Miturile Cetăţii”, aflat în acest an la cea de-a IV-a ediţie.

TNB a fost invitat să prezinte spectacolul-concert ”Săftița” (Balkanic Project by Marius Mihalache) vineri, 21 iunie, de la ora 21.30, în Piaţa Ovidiu şi ”A fost odată în România”, spectacol de pantomimă în regia lui Dragoş Huluba, ce se va juca pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski”, marți, 25 iunie, de la ora 19.00.

”Săftița” lui Marius Mihalache este un proiect susţinut împreună cu Marius Mihalache Band, care a căpătat girul Teatrului Național ”I. L. Caragiale” la începutul toamnei 2018, fiind inclus în repertoriul său permanent, în cadrul programului TNB Parateatral Muzică. Spectacolul a fost recent distins la Gala Premiilor UNITER cu un Premiu special.

Combinaţie ingenioasă între spiritul balcanic şi sufletul românesc, ”Săftița” extraordinarului interpret și compozitor Marius Mihalache este o oglindă cu mai multe chipuri, în care se regăsesc şi iubirea, şi dorul şi aşteptarea. Oricine din public poate rezona recunoscându-se într-una din… Săftiţele spectacolului! Cei care vă apropie de fascinantul tărâm muzical făcând revelaţia posibilă sunt: Marius Mihalache – supranumit de un cronicar român ”un Paganini al țambalului” – și coechipierii lui de mare talent: Arabela Nicolau (voce), Lorin Mihalache (tobe), Marius Gagiu (flaut, caval), Nicu Băran (bass).

”A fost odată în România” este o poveste plină de emoţie, cu oameni simpli puși în situații excepționale.

Un spectacol în care cuvintele se amestecă cu pantomima, step-ul, muzica şi gag-ul rafinat.

Un spectacol antrenant, provocator, plin de umor si nostalgie, despre cine am fost noi în acești 100 de ani, cum erau dragostea, râsul, durerea. Și poate un răspuns pentru întrebările celor mai tineri dintre noi. A fost odată în România… şi povestind despre asta, patru actori minunaţi: Ileana Olteanu, Eduard Adam, Violeta Huluba, Dragoș Huluba.

La precedenta ediţie a Festivalului, TNB a fost prezent cu un alt spectacol îndrăgit de public, ”Magic Naţional”.

Comunicat al Teatrului Național din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.