Știri: Timpul și viața unei reviste de cultură: ”Tribuna” din Cluj-Napoca (prezentare la Roma și Padova, 4 și 7 aprilie 2017)

768
revista tribuna cluj 60 de ani

Cu ocazia celor 60 de ani de la înființarea sa, revista de cultură Tribuna, organizează un turneu italian de prezentare a publicațiilor sale în limba italiană, cu două etape principale: la Roma, Accademia din România – Bibliotecă, marți 4 aprilie 2017, ora 18.30 și la Padova, la Musei civici Agli Eremitani – Sala Romanino, vineri 7 aprilie 2017, ora 17.30.
Vor interveni: Mircea Arman și Pavel Azap (echipa editorială), prof. Ștefan Damian (Universitatea din Cluj-Napoca), prof. Maria Milvia Morciano.

Vor fi prezentate două dintre cele mai recente volume publicate în limba italiană de revista Tribuna: Ani Bradea, ”Poemi dal muro”, traducere în limba italiană de Mircea Arman și Ștefan Damian, Editura Tribuna, 2017; Dino Capana, ”Canti orfici – Cântece orfice”, ediție bilingvă româno-italiană, traducere în limba italiană de Ștefan Damian, Cluj-Napoca, 2016.

Tribuna este o revistă de cultură care apare la Cluj. Revista a fost fondată de Ioan Slavici în 1884 și reînfiinţată în 1957, la Cluj.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.